Avocat: Filat nu a primit bani de la Shor

 

Dosarul fostului premier Vlad Filat nu are nicio legătură cu furtul miliardului, invocat de fostul procuror general, Corneliu Gurin. Iar din cele 250 de milioane de dolari, pe care se presupune că Ilan Shor i-ar fi dat lui Filat, în atenţia magistraţilor au ajuns doar 40 de milioane. În concluzie, ar fi vorba despre un dosar provocat de Shor, pentru a-i întinde o cursă deputatului PLDM. Afirmaţiile aparţin avocatului lui Vlad Filat, Igor Popa şi au fost făcute în cadrul emisiunii ”Politica” de la TV7.

”Lui Vlad Filat i se incriminează copere pasivă şi trafic de influenţă şi nicidecum implicare în furtul miliardului despre care se vorbeşte cu atâta insistenţă. Regina probelor este autodenunţul lui Ilan Shor. Dar trebuie să spunem că autodenunţul a fost făcut cu încălcări şi asta pentru că Shor figurează în alte dosare care sunt anchetate de acelaşi procuror ca şi în dosarul lui Vlad Filat. Clientul meu nu a primit bani de la Shor. Era o zi de naştere cţnd Shor s-a prezentat la Vlad Filat cu o cutie neagră. A stat la masă şi a plecat. După asta s-a depistat că în cutie erau cheile de la o maşină, dar cadoul nu a fost acceptat. În astfel de condiţii, putem spune că dosarul a fost provocat de Ilan Shor. S-a făcut intenţionat şi cine nu cunoaşte legea poate cădea pradă. S-a vorbit de 250 de milioane de dolari, nu există probe în acest sens. Se discută acum acum de 40 de milioane”, afirmă Igor Popa.
Avocatul a vorbit şi despre motivul şedinţelor închise de judecată în cazul politicianului.
”Şedinţele de judecată se fac cu mari încălcări. Legea permite procese fără presă doar în cazul minorilor, dacă sunt secrete de stat, în cazul nostru nu este nimic din cele expuse în lege. Intenţionat se face, ca să nu cunoască opinia publică cum se judecă cazul. Vlad Filat a promis că va face unele dezvăluiri, dar nu are cui. Va pune argumentele pe masă doar în faţa unui procuror general imparţial. Ce folos să vorbească acum dacă nu se va deschide nicio cauză penală pe conţinutul acestor dezvăluiri. Vom aştepta şi zece ani dacă va fi cazul să vorbească despre tot ce cunoaşte”, susţine Popa.
Igor Popa a comunicat şi despre condiţiile de detenţie a fostului premier. Potrivit lui, clientul său se află în pericol.
”Vlad Filat stă într-o celulă cu un recidivist care este condamnat la 11 ani de puşcărie. Este un pedofil, condamnat pentru violul unui minor. Plus la toate, puşcăriaşule ste destul de bolnav. Celula se află în capătul holului, pe unde merge foarte multă lume şi este gălăgie. Alături stau doi gardieni la o masă, iar telefonul acestora sună zi şi noapte, uşa se trânteşte foarte tare, practic eşti nevoit să tresari tot timpul”, mai spune Igor Popa.
Tot în timpul emisiunii, apărătorul lui Vlad Filat a declarat că politicienul ar putea candida şi la funcţia de şef de stat, doar că mai întâi să facă cunoştinţă cu cadrul legal. Totodată, Igor Popa a declarat că Vlad Filat are şi regrete. Printre acestea se numără faptul că nu a mers în alegeri anticipate în anul 2013, dar şi trădarea moldovenilor pe care i-a ajutat mult. Vlad Filat a reţinut în data de 15 octombrie 2015, în plenul Parlamentului. Totul s-a întâmplat după ce fostul procuror general, Corneliu Gurin a dat citire unui autodenunţ din partea primarului din Orhei, Ilan Shor, în care se menţiona faptul că fostul premier ar fi primit mită în sumă de 250 de milioane de dolari.