Etichetarea alimentelor procesate cu informații privind riscul cardiovascular

Procesatorii de produse alimentare ar putea fi obligați să eticheteze produsele cu informații referitoare la conținutul de sare, zahăr sau grăsimi și la riscul de boli cardiovasculare pe care le-ar prezenta consumarea acestora, se arată într-o propunere legislativă depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare procesate pentru reducerea riscului de boală cardiovasculară a fost inițiată de 25 de deputați, preponderent PNL. Actul normativ instituie obligația ca, în șase luni de la promulgarea legii, alimentelor procesate să le fie aplicate o etichetă nouă pe eticheta de bază în colțul din dreapta sus. Noua etichetă va avea culoarea roșie pentru produsele cu risc cardiovascular crescut, galbenă pentru risc mediu și verde pentru risc redus. Etichetele vor fi inscripționate cu caractere de culoare neagră cu textul: risc crescut, risc moderat pentru consum și alegerea sănătoasă. Etichetele roșii și negre vor avea inscripționat și elementul nutrițional de risc — grăsimi, grăsimi saturate, acizi grași trans, zahăr, sare. De asemenea, un alt articol al propunerii legislative prevede acordarea de tichete de masă BIO, cu o valoare nominală mai mare cu 20% față de un tichet standard, care pot fi folosite doar pentru achiziția de alimente neprocesate. Conform propunerii legislative, Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor va controla respectarea prevederilor legii. Prima abatere va fi sancționată cu un avertisment scris și obligația de conformare în 30 de zile calendaristice. A doua abatere atrage amenzi cuprinse între 100 și 10.000 de lei și suspendarea de la comercializare a produselor respective până la conformare. „Inițiatorii consideră că atenționarea ‘Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi’ nu este suficientă având în vedere că „pentru consumator rămâne întrebarea: cât este de excesiv?”.