Ancheta privind un plan de atentat dejucat joi în Franța relevă conexiunile europene: după ce două persoane au fost inculpate în Belgia, un francez a fost reținut duminică în Olanda, toți trei bănuiți de legături cu principalul suspect, Reda Kriket, relatează AFP.Acest caz este distinct de ancheta privind atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris (130 de morți) și de cele de la Bruxelles (31 de morți), toate revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), chiar dacă au putut fi stabilite unele legături între protagoniști.Reda Kriket, un fost infractor în vârstă de 34 de ani, a fost arestat joi în Boulogne-Billancourt (periferia pariziană). Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a anunțat ulterior că a fost dejucat un plan de atentat ”într-un stadiu avansat”, fără să ofere alte precizări. Mai multe puști de asalt, inclusiv kalașnikov, și explozibili au fost, de asemenea, descoperite într-un apartament din centrul unei alte suburbii pariziene.De atunci, ancheta înaintează rapid și se extinde în mai multe țări europene.Duminică, un francez în vârstă de 32 de ani, pe nume Anis B., născut în Montreuil (periferia pariziană) și cu domiciliul în departamentul Val-de-Marne, limitrof Parisului, a fost interpelat la Rotterdam (Olanda). Bărbatul, care a fost în Siria, este suspectat că a fost mandatat de către Statul Islamic să comită un atentat în Franța împreună cu Reda Kriket, potrivit unei surse a poliției.
”El a fost arestat ca urmare a unui mandat de arest european emis vineri de către judecătorii de instrucție francezi”, a indicat o sursă judiciară. El va fi predat Franței pentru a fi audiat, a afirmat la rândul său parchetul olandez.Alți trei suspecți, inclusiv doi bărbați de origine algeriană, cu vârste de 43 și 47 de ani, au fost interpelați la Rotterdam, unde au avut loc mai multe percheziții.Ancheta a fost rapid orientată către Belgia.Doi bărbați, Abderamane A. și Rabah N., arestați vineri în centrul Bruxellesului, au fost inculpați pentru ”participare la activitățile unui grup terorist” și au fost plasați în arest provizoriu. Născut în 1977 în Algeria, Abderamane A., a cărui inculpare a fost anunțată duminică, este cunoscut serviciilor antiteroriste.Considerat drept ”un jihadist voluntar”, el a fost condamnat în 2005 la șapte ani de închisoare și la interzicerea definitivă a accesului pe teritoriul francez, pentru că a ajutat doi militanți tunisieni să-l asasineze pe comandantul Ahmad Shah Massoud în Afganistan pe 9 septembrie 2001, cu două zile înainte de atentatele sângeroase ale rețelei Al-Qaida în Statele Unite ale Americii (SUA).Cu toate că acest caz este distinct de ancheta privind atentatele de la Paris și Bruxelles, au putut fi stabilite totuși legături.Kriket fusese condamnat în contumacie anul trecut în Belgia în procesul unei filiere jihadiste către Siria, dintre care unul dintre principalii acuzați nu era nimeni altul decât belgianul Abdelhamid Abaaoud, figură cunoscută a jihadiștilor francofoni ai Statului Islamic și unul dintre presupușii organizatori ai atentatelor pariziene.Această filieră era condusă de către Khalid Zerkani (41 de ani), din Bruxelles și ”cel mai mare recrutor de candidați la jihad” din Belgia, potrivit autorităților belgiene.Kriket fusese condamnat la 10 ani de închisoare în contumacie. Ancheta a scos la iveală rolul său de finanțator al filierei Zerkani: el dădea o parte din bunurile sale obținute prin jaf și activități de tăinuire de obiecte furate, în numele principiului musulman Ghanima (împărțirea prăzii de război).Kriket este în arest preventiv în Franța, care poate dura până luni, chiar miercuri, în caz de amenințare cu atentat iminent sau din necesitatea de cooperare internațională.