Concert de jazz cu trupa germană ”Whiskydenker”

Vineri, 1 aprilie, de la ora 21.00, Centrul Cultural German Iaşi și The Trumpets îi invită pe ieșeni la un concert de jazz cu trupa  ”Whiskydenker” din Germania. Evenimentul va avea loc în clubul ”The Trumpets” din Palas Mall, intrarea spectatorilor fiind liberă. Rezervări la numărul de telefon: 0786 364 316. ”Whiskydenker” întruchipează patru artişti de excepţie ai jazz-ului improvizat, care dincolo de muzica bună, ştiu să aducă pe scenă buna dispoziţie şi o doză potrivită de umor. Stilul lor muzical dansant, simplu  şi distractiv derivă din swing-ul anilor `20 – `40 şi este completat de influenţe punk şi de o voce aparte care iese uşor în  evidenţă, cu o răguşeală intenţionată. Se pot resimţi stilurile tradiționale de jazz, la care se adaugă multe pasaje de text comice. Nu doar muzica lor impresionează ci și instrumentele folosite. Florian Wehse, un animator real, frapează cu vocea sa şi dă tonul la trompetă,  Max Mahlert vine cu o configuraţie de tobe demnă de o trupă de rock, Oliver Saar aduce un tubax, o  combinaţie între saxofon și tuba, iar Rufus Herbertson desăvârşeşte acest ansamblu cu banjo. Cei patru revin cu entuziasm în cadrul unui nou turneu în România, pentru a prezenta nu doar melodiile care i-au consacrat ci şi câteva din piesele de pe cel mai recent album lansat „Noi rămânem aici”. Evenimentul este realizat cu sprijinul Asociaţiei de Jazz din Baden-Württemberg. (E.M.)