În bugetul pentru acest an, Primăria ieșeană a alocat suma de 12 milioane de lei pentru reabilitarea parcurilor de joacă pentru copii. Campania, care a fost demarată în anul 2011, constă în reabilitarea și dotarea cu echipamante noi a parcurilor de joacă din cartiere.
După cum au precizat reprezentanții municipalității, în programul pentru an urmează să fie modernizate 43 de parcuri de joacă pentru copii, din toate cartierele orașului, cu precădere a celor din Tudor Vladimirescu, Cantemir, Centru, Tătăraşi, Nicolina, Podu Roş și Copou. În paralel cu această acțiune, Primăria va efectua lucrări de întreţinere curentă și în celelalte locuri de agreement din municipiu, pentru asigurarea celor mai bune condiţii de petrecere a timpului liber întru-un spaţiu sigur şi plăcut pentru copii. Campania începută în urmă cu doi ani de Primărie prevede modernizarea unui număr total de 123 spaţii de joacă din municipiu. „Prin acest program vom moderniza 123 de parcuri de joacă din întreg oraşul. Finanţarea pentru fiecare spaţiu este alocată, suma totală fiind de 12 milioane lei. Programul a fost demarat încă din 2011, iar de când sunt primar am acordat o atenție deosebită acestui capitol”, a declarat primarul Gheorghe Nichita. Potrivit acestuia, în 2011, Primăria a modernizat opt locuri de joacă pentru cei mici și reparat și modernizat alte încă 45. Pe parcursul anului trecut au fost reechipate şi modernizate complet 72 de spaţii de joacă şi au beneficiat de lucrări de reparaţii şi întreţinere alte 104 locuri de agrement. Pe lângă echipamentele moderne de joacă, municipalitatea doreşte să transforme spaţiile în adevărate zone de distracţie şi de petrecere a timpului liber în mod activ. Multe din parcurile vizate au fost dotate cu aparate de sport, rampe speciale care permit accesul persoanelor cu dizabilităţi, tobogane, zone de căţărare, carusele, balansoare şi leagăne modern. Parcurile de joacă care urmează să fie modernizate în acest an sunt cele situate pe str. Pantel nr. 6; bdul Tudor Vladimirescu nr. 6A, bl. P13; str. Petre Ispirescu nr. 3, bl. A3; str. Ciurchi nr. 109, bl. B2; str. Bistriţa nr. 7, bl. B13; str. Amurgului nr. 10, bl. 258; bdul. Cantemir nr. 11, Bl. B2; str. M. Varlaam cămin nr. 1; şos. Nicolina nr. 65, bl. 978; str. Gh. Doja nr. 4, bl. 816; str. Zugravi nr. 7-9, bl. F7-F8; bdul Carol I nr. 38, bl. A4; şos. Păcurari nr. 83, bl. 476; str. Canta nr. 11, bl. 454; şos. Moara de Foc nr. 15, bl. 597; str. Ciurchi vis-a-vis de 119, bl. S8; ACB nr. 60, bl. G12, bl. B2; bdul Ştefan cel Mare nr. 5; bdul N. Iorga nr. 10, bl. C5; bdul Socola nr. 17, bl. D7; bdul N. Iorga bl. 904; str. Ţuţora nr. 6, bl. P2-P3; str. Nicoriţa intersecţie cu str-la Nicoriţă; şos. Naţională nr. 66, bl. C910; Al. Decebal nr. 17, bl. C8; bdul Independenţei nr. 30, bl. Y5; str. Uranus bl. G1; str. Columnei nr. 3, bl. R1; str. Hlincea nr. 31, bl. 1051C; str. Hlincea nr. 43, bl. 1052; str. Codrescu nr. 11A, bl. D1; str. Tabacului nr. 51, bl. V6; str. Tabacului nr. 23, bl. J2; Grădiniţa pp 8 – str. Lascăr Catargi nr. 36; Grădiniţa Sf. Parascheva din şos. Naţională; Grădiniţa pp 21 – str. Plăieşilor nr. 35; Grădiniţa pp 24 – str. Mircea cel Bătrân nr. 12; Grădiniţa pp 15 – str. Ion Creangă nr. 92; Parcul Expoziţiei (3 parcele); 4 terenuri multifuncţionale. (E.M.)