Andrei Postolache, prezentat oficial ca membru al USR

Uniunea Salvaţi România (USR) şi-a propus ca la alegerile locale din anul 2020 să obţină cel puţin 30% din mandatele de consilier local în municipiul Iaşi precum şi funcţia de primar al oraşului. Anunţul a fost făcut, luni, la Iaşi, de deputatul Cosette Chichirău, preşedintele filialei locale a acestei formaţiuni politice, care cu acest prilej a mai declarat că până la sfârşitul acestui an, USR va avea structuri în peste jumătate dintre comunele judeţului. „În acest moment, USR se află în faza de consolidare şi extindere a structurilor din teritoriu, ultimele localităţi în care partidul a deschis filiale fiind, la sfârşitul săptămânii trecute, Mirceşti şi Popricani. Sperăm ca până la sfârşitul acestui an, să avem structuri organizatorice consolidate în peste jumătate din comunele din judeţ, urmând ca procesul să continue şi în cursul anului viitor”, a afirmat Cosette Chichirău. La conferinţa de presă a fost prezent şi consilierul local independent Andrei Postolache, care cu acest prilej şi-a anunţat înscrierea în USR. „În cei doi ani cât am activat în cadrul Partidului pentru Iaşi (PPI) mi-am dat seama că doar uniţi vom putea realiza ceva pentru Iaşi. De aceea, am decis să mă înscriu în USR, formaţiune care are acelaşi ADN politic ca şi PPI şi care poate susţine mult mai bine, având în vedere structurile şi organizarea pe care le are, proiectele importante ale Iaşului”, a spus Andrei Postolache. Cel mai nou membru al filialei locale a USR a ţinut să sublinieze că înscrierea sa în această formaţiune politică reprezintă „o opţiune personală” şi nu o măsură care trebuie sau nu urmată de ceilalţi membri ai PPI. Andrei Postolache a mai precizat că, în ceea ce priveşte calitatea sa de consilier local, va activa în continuare ca independent în Legislativul local. „Asta nu înseamnă, însă, că nu mă voi consulta cu colegii de la USR înainte de a-mi da sau nu votul în cazul proiectelor de pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local”, a afirmat Andrei Postolache. (E.M.)