MARELE URAGAN

Începe scandalul mondial ”Panama Papers”, scandal ce scoală din așternuturi pe principalii lideri mondiali. Barack Obama recunoaște că, în majoritatea cazurilor, ”aduse la suprafață” de jurnaliștii de investigație, nu se poate vorbi despre încălcarea legii, ci poate fi sesizat un lucru și mai grav, acela prin care se constată, cu mâinile la piept, că legea îți permite să faci evaziune fiscală.  ”Nu putem permite ca neplata impozitelor să fie ceva legal”, a spus liderul de la Casa Albă, care a criticat faptul că de prea multe ori legile sunt ”prost concepute” și ”permit celor care au suficienți avocați și contabili să se sustragă responsabilităților cărora trebuie să se supună cetățenii obişnuiţi”

David Cameron, premierul Mării Britaniei începe să simtă ceva rece pe șira spinării, atâta timp cât ”Panama Papers” îi descoperă tatăl, pe Ian Cameron, în postura cetățeanului care a reușit să se sustragă plății impozitelor pe o parte din averea dobândită.

”Tatăl lui Cameron, Ian Cameron, conducea un fond de investiții cu sediul în Bahamas, Blairmore Holding, ale cărui profituri s-au sustras fiscului britanic vreme de 30 de ani, datorită unei scheme complicate prin cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca.

Luni, întrebată dacă mai există bani ai familiei Cameron încă investiți în astfel de fonduri, o purtătoare de cuvânt a premierului a spus că este o „chestiune privată”.

„Nu dețin active. Am un salariu de prim-ministru, am câteva economii, pentru care primesc ceva dobândă, și am o locuință. Nu am niciun fel de active, nu am fonduri offshore, nimic de acest fel”, a răspuns Cameron, marți, la o întrebare în cadrul campaniei pentru menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Scandalul s-a aflat pe prima pagină a aproape tuturor cotidienelor britanice. Acest scandal survine într-un moment cu atât mai prost pentru David Cameron cu cât el trebuie să prezideze luna viitoare, la Londra, un summit anticorupție și în contextul în care el pledează cu regularitate pentru transparență și combaterea corupției.

Potrivit The Guardian, fondul lui Ian Cameron avea angajate circa 50 de persoane cu domiciliul în Bahamas, care semnau acte și jucau rolul de trezorier și secretar.

Liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, i-a cerut premierului Cameron ‘”ă nu mai devieze de la subiect” și să acționeze împotriva evaziunii fiscale.

„Nu pot exista două regulamente, unul pentru elita bogată și altul pentru noi toți ceilalți”, a subliniat Corbyn, adăugând că „bogații trebuie să plătească”.

Evident că David Cameron poate demonstra cele spune, în afară de un singur amănunt, acela cu ajutorul căruia să convingă Regatul Unit că nu el va beneficia, ca moștenitor, de averea pe care tatăl său i-o va lăsa la un anumit moment dat.

Nici premierul Islandei nu se simte bine, după ce ziariştii i-au pus pe masă ceea ce el credea că nu se va afla niciodată, atâta timp cât vorbim despre  paradisurile fiscale generate de firmele offshore.

Cu toate că inițial refuzase să părăsească scaunul de prim-ministru, Sigmundur David Gunnlaugsson și-a dat demisia după ample proteste la Reykjavik iscate după ce numele său și al soției sale au apărut în controversatele ”Panama Papers”.

Așa cum era de așteptat, în cele 11,5 milioane de documente (aduse la suprafață de către jurnaliştii de investigație implicați în această ”bombă de presă”, un adevărat breaking news), România nu putea să lipsească din joc, ținând cont de sutele de milionari sau chiar miliardari de carton care au traversat acest spaţiu mioritic în căutare de tunuri și de ușoară și grabnică căpătuială.

„DIICOT va face o analiză pentru ceea ce a avut şi are în lucru, pentru a vedea dacă există necunoscute şi dacă putem corobora informaţiile. O posibilitate mai mare de analiză ar avea Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor. Aceasta ar fi ordinea competenţei”, a precizat pentru MEDIAFAX biroul de presă al DIICOT”.

Aveam emoții că România va rămâne în afara acestei vânzolelii, din ce în ce mai mari, care tinde să atingă intensitatea maximă a unui uragan, de această dată aflat deasupra întregii omeniri.

ADI CRISTI