Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia, a depus joi un memoriu la Ministerul Sănătății prin care atrage atenția asupra lipsei de pe piață a zece medicamente care tratează diverse tipuri de cancer.”Sunt șase medicamente care tratează afecțiuni hematologice esențiale schemelor de tratament, medicament ieftine. Și în tumori solide lipsesc vreo patru medicamente. Este vorba de zece medicamente care lipsesc. La acestea se adaugă și tratamentele de întreținere a femeilor care au avut masectomie. Este vorba de medicamentul hormonal, spre exemplu Tamoxifen, și sunt peste 150.000 de femei în România care au nevoie de acest medicament în tratamente de întreținere pe durata de până la zece ani. Riscul este de recidivă și costurile se vor tripla. Șansele pacientelor sunt mult mai mici dacă nu își fac acest tratament de întreținere”, a afirmat Irimia, pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, o parte dintre aceste medicamente au ajuns la UNIFARM, dar nu sunt puse pe piață, pentru că nu au prospectul în limba română.”Sunt importate pe nevoi speciale, au autorizație provizorie de punere pe piață. ANMDM tergiversează punerea lor pe piață riscând viața pacienților pentru că acel prospect nu este în limba română. O altă speță este că un alt medicament adus nu este pus pe piață pentru că nu a fost adus la prețul țării respective de unde a fost importat. În țara respectivă medicamentul este subvenționat de stat. Este adus sub prețul CANAMED de la noi”, a susținut Cezar Irimia.