Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit cu antreprenoarele din cadrul Platformei Naționale a Femeilor din Moldova la evenimentul ”La o ceașcă de ceai cu Pavel Filip, Prim-ministru al Republicii Moldova”, desfășurat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici si Mijlocii, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
”Văd aici femei determinate, femei care au avut curajul să inițieze o afacere și priceperea să o dezvolte. Sînteți exemple de succes, de care avem nevoie pentru a promova inițiativa și abilitățile de afaceri printre femei. Sînt convins că un exemplu de succes poate fi mai eficient decît sute de documente și strategii pe care le putem elabora în sprijinul femeilor”, a spus Pavel Filip.
Totodată, Premierul a vorbit despre acțiunile Guvernului pentru îmbunătățirea condițiilor de afaceri, referindu-se la instituirea moratoriului pe controalele de stat, reducerea actelor permisive, dezvoltarea infrastructurii de afaceri, facilitarea accesului la finanțare, anunțînd despre elaborarea unui nou proiect de program dedicat antreprenoriatului feminin.
”Am venit la voi cu o veste bună. Guvernul lansează în curînd un program de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în Moldova – ”Femei în afaceri”. Programul va derula pe parcursul a trei ani și va fi implementat de ODIMM. Vom începe implementarea Programului chiar din acest an, în proiectul bugetul de stat au fost preconizate în acest scop 10 mln. lei. Însă, în afară de fondurile proprii, Guvernul va solicita acordarea de asistență de la partenerii de dezvoltare. La prima etapă, pentru crearea noilor entități economice vor fi susținute 300 de femei din mediul rural”, a afirmat Pavel Filip.
La final, antreprenoarele au adresat întrebări Premierului și au înaintat propuneri privind eliminarea constrîngerilor în afaceri. Acestea au vizat accesul la finanțare, implicarea femeilor în procesul decizional, politica fiscală, infrastructura de afaceri ș.a.
Întîlnirea a urmărit consolidarea dialogului public-privat, identificarea soluțiilor și oportunităților de implicare mai activă a femeilor în afaceri.
Evenimentul a reunit circa 100 de antreprenoare din toată țara, inclusiv din regiunea transnistreană și Găgăuzia, reprezentanți ai Consiliilor raionale, manageri de proiecte internaționale, reprezentanți ai societății civile ș.a.