Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a avertizat joi în legătură cu posibile încercări ale Rusiei de a destabiliza alegerile legislative de duminică din Ucraina și a ordonat măsuri de securitate sporite pentru a preveni comiterea unor ‘acte teroriste’, informează Reuters. ‘Este clar că încercările de destabilizare a situației vor continua și vor fi provocate de partea rusă. Ei (rușii) nu au reușit în timpul alegerilor prezidențiale (din mai), însă planurile au rămas’, a declarat el în cadrul unei reuniuni a șefilor serviciilor de securitate și observatorilor electorali. ‘Avem nevoie de mobilizarea completă a întregului sistem de menținere a ordinii pentru a preveni încălcări ale procesului electoral și încercări de comitere ale unor acte de terorism în timpul alegerilor’, a mai spus el. Președintele prooccidental al Ucrainei, Petro Poroșenko, ales în mai după prăbușirea regimului prorus, a convocat alegeri legislative anticipate, pentru a-și consolida puterea și a reînnoi parlamentul, unde se află în prezent și foști aliați ai lui Viktor Ianukovici, acuzați că i-ar susține pe separatiștii proruși din est, unde conflictul armat s-a soldat cu peste 3.700 de morți în șase luni.