Reînscrierile la grădiniţă se vor desfăşura în perioada 4 – 20 mai, iar înmatriculările pentru copiii care nu au mai fost înscrişi vor începe pe 23 mai, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.Părinţii îşi pot reînscrie copiii la grădiniţă începând de miercuri, 4 mai, şi până pe 20 mai, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, înscrierile pentru copiii care nu au mai fost până acum la grădiniţă au loc în două etape: 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie.
Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor. Orarul va fi afişat inclusiv pe site-urile grădiniţelor, dar şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
Cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în perioada 1 – 31 august.
Nu în ultimul rând, unităţile de învăţământ au obligaţia afişarii la loc vizibil a informaţiilor privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Ministerul Educaţiei mai precizează că, în premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR).