Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a anunţat că Israelul va deschide o misiune permanentă la Bruxelles pe lângă Alianţa Nord-Atlantică, informează site-ul postului de televiziune France 24.„Israelul acceptă invitaţia şi va deschide o reprezentanţă în viitorul apropiat”, a declarat premierul israelian.
Ministerul de Externe de la Tel Aviv a publicat un comunicat în care se precizează că NATO a invitat Israelul să „deschidă un birou la sediul NATO de la Bruxelles şi să finalizeze procesul de acreditare a reprezentanţilor săi la NATO”.
Un expert israelian citat de agenţia de ştiri AFP a explicat că această invitaţie este rezultatul presiunilor exercitate de membrii NATO asupra Turciei, pentru ca aceasta să renunţe la opoziţia faţă de aprofundarea relaţiilor NATO cu Israelul.