În ultima săptămână, poliţiştii locali ieșeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Hotărârii Consiliului Local Municipal privind păstrarea siguranţei şi ordinii publice pe raza orașului. În urma controalelor efectuate, agenţii Poliţiei Locale au aplicat 125 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.650 lei. Dintre acestea, 41 de amenzi, cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au provenit din sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ca exemplu, un ieşean a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 200 lei, deoarece a fost depistat în Piaţa agroalimentară ”Nicolina” în timp ce provoca scandal şi adresa cuvinte şi expresii jignitoare la adresa persoanelor care tranzitau zona. De asemenea, poliţiştii locali au identificat 15 persoane care desfăşurau activităţi comerciale ilicite, acestea fiind sancţionate cu amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 lei. ”Este şi cazul unui cetăţean care a fost depistat pe strada Broscărie, în timp ce comercializa ambulant geci din piele, în alte locuri decât cele autorizate de primărie. Aceste acţiuni ale poliţiştilor locali au fost completate cu cele de supravaghere a bunei desfăşurări a activităţilor cultural-artistice şi sportive care s-au desfăşurat pe raza municipiului Iaşi”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale Iași. (E.M.)