Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 9% în ritm anual în luna aprilie 2016, datorită unor creșteri de două cifre înregistrate pe piețele din Italia și Spania, a anunțat vineri Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Un număr de 1,318 milioane autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Uniunea Europeană și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 9% comparativ cu 1,210 milioane autoturisme înmatriculate în luna aprilie 2015. ACEA a subliniat că vânzările de autoturisme în Uniunea Europeană au crescut pentru a 32-a lună la rând, atingând „cel mai ridicat nivel înregistrat după luna aprilie din 2008”, precizează ACEA.
Toate marile piețe auto europene au înregistrat creșteri în luna aprilie, în frunte cu Italia unde înmatriculările au crescut cu 18,6%, urmată deSpania (creștere de 10,3%), Franța (7,9%), Germania (5,6%) șiMarea Britanie (4,4%). Pe primele patru luni ale anului, piața auto europeană a înregistrat o creștere de 8,3%, fiind înmatriculate 5,251 milioane autoturisme noi în UE și țările EFTA.
Piața auto din România a consemnat o creștere de 12,6% în luna aprilie 2016, fiind înmatriculate un număr de 6.174 de autoturisme. Pe primele patru luni ale anului, piața auto din România a înregistrat o creștere de 18,7%, fiind înmatriculate 23.645 autoturisme.
În rândul constructorilor auto, în luna aprilie vânzările Daimler au crescut cu 21,6% iar cele ale Fiat Chrysler Automobiles (FCA) s-au majorat cu 13,6%. Vânzările grupului Renault au crescut cu 5,3%, în condițiile în care înmatriculările de autoturisme Dacia au scăzut ușor cu 1,4% până la 38.435 unități, iar vânzările Renault au crescut cu 8,2%. În primele patru luni din acest an, un număr de 139.512 autoturisme marca Dacia au fost înmatriculate pe piața din Europa, în creștere cu 2,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.