Iașul a început de ieri să fie asediat.
Cei 111 poeți au cucerit deja orașul,
punând versul (asemenea unui călcâi apăsat pe aortă), pe axa culturală a urbei,
singura cale dreaptă pe care cineva o poate cunoaște
în aceeași cheie cu învățătura lui Socrate: Știu că nu știu nimic!
Iașul a devenit partea de sensibilitate a unei realități fierbinți,
colțuroase, tăioase, greu de stăpânit, greu de cuprins.
Orașul celor șapte coline a început de ieri să fie orașul Poeziei.
Orașul în care poezia lumii se prelinge din dealul Copoului
înspre pietonalul ”Ștefan cel Mare și Sfânt”,
poposind în Sala Voievozilor a Palatului Culturii.
De la Teiul lui Mihai Eminescu,
din viața vegetală a nemuririi sale,
a început să curgă seva versului acestui timp
în care avem din ce în ce mai puțină vreme
să ne lăsăm înfiorați de versul care zidește,
de poemul care te nemurește,
de noua galaxie
pe care Poetul o naște pentru alte mii de ani lumină,
ce ne rămân datoare să ne țină minte.
Poezia a început să înflorească asemenea florilor de cireș
cu cei patru poeți chinezi:
Xu Weifeng, Wang Mingyun, Shu Dandan, Lei Yuhua
un careu de ași în care poezia a fost de la început miza cea mare
între fermitate și delicatețe, între rigoare și volatilitate
duritatea cuvântului a fost îmblânzită de semnul gestului dezăpezit
Rigoarea lui Milan Richter a redefinit disciplina versului
de a se lăsa înrolat în poemele dragostei pentru care femeia
i-a pus taxă pe freamăt și pe iubire
Fadwa Suleiman, actrița siriană
care a scos dintre silabele versului ei
revolta socială,
purificând aerul deșertului, lăsând poemului
libertatea de a alege
a dat Sălii Voievozilor șansa de a ne aminti despre luptele de la Podul Înalt
despre nedreptate și nesiguranţă, despre moarte și iubire
într-un amestec greu de separat,
așa cum ai încerca să separi viața de moarte
pre moarte călcând.
Despre Emil Brumaru nu am putut să aflu nimic
din cauză de Tamara
Femeia visurilor sale
a căror blugi i-au tăiat în cele din urmă coapsele
pe când încerca să curețe o legătură de morcovi și pătrunjel
două de mărar și una de țelină
în bucătăria de sub pat sau din debara.
Când Adam Puslojić a început să scrie poezie
Limba română i-a cerut azil poetic
iar Nichita Stănescu i-a spus frate
tradus din limba sârbă
și Eminescu tradus în limba dorului
de atunci ”sub aripa lui” Adam Puslojić locuiește
în limba română
cum mai locuim fiecare din noi în câte o iubită
sau în noi înșine
dacă iubita s-a topit în poezie…
Apoi au urmat cei 111
ca un bal mascat
din care nu deosebeai
cine este poetul și care este poezia sa.
ADI CRISTI