Poliția belgiană a făcut uz de tunuri cu apă contra a circa 100 de persoane venite să perturbe finalul unei demonstrații organizate marți, la Bruxelles, contra unui proiect de modificare a legislației muncii elaborat de guvernul belgian, informează AFP.
Coloana formată de manifestanți, circa 60.000 de persoane conform poliției, se risipea în apropierea Gare du Midi din Bruxelles, atunci când circa 100 de huligani, dintre care unii aveau fețele acoperite de fulare sau de măști de gaz, au început să arunce pietre și alte obiecte spre forțele de ordine, care au ripostat cu tunuri cu apă.
Manifestația a fost organizată la apelul principalelor confederații sindicale din Belgia, dar și al Partidului Socialist francofon (PS), aflat în opoziție după alegerile din 2014.
Demonstranți sosiți atât din Flandra (nord), cât și din Valonia (sud) purtau banderole cu sloganurile ”Nu săptămânii de lucru de 45 de ore!”, ”Nu vă atingeți de pensiile noastre!” și ”Nu flexibilității!”.
La un an și jumătate de la sosirea la putere a coaliției de dreapta conduse de Charles Michel, mobilizarea sindicatelor și a partidelor de stânga din Belgia a rămas una solidă.
Mai multe greve au avut loc în toamna lui 2014 după o manifestație de mare amploare la Bruxelles, la care au participat nu mai puțin de 120.000 de persoane, o premieră în ultimele decenii în Belgia.
Liderii sindicali critică mai ales reforma ce prevede ”anualizarea” timpilor de muncă, cu posibilitatea ca angajatorii să impună săptămâni de lucru de 45 de ore, urmate de perioade de orar mai lejer.
De la venirea la putere, guvernul condus de Charles Michel a provocat iritarea sindicatelor prin măsuri controversate, precum înghețarea temporară a salariilor și modificarea de la 65 la 67 de ani a vârstei de pensionare până în 2030.