Colegiul ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani are un nou director

Profesorul Genoveva Șerban este noul director al Colegiului ”Mihai Sadoveanu” din Pașcani, după ce aceasta a fost numită în funcție de Inspectoratul Școlar Județean Iași. Numirea s-a făcut după ce, în prealabil, a fost consultat Consiliul profesoral al unității de învățământ. ”De-a lungul carierei sale didactice, doamna profesor a dat dovadă de profesionalism și de competențe de relaționare atât cu elevii și cu cadrele didactice, cât și cu părinții, bucurându-se de apreciere în comunitate, pe plan local”, se precizează într-un comunicat de presă al IȘJ Iași. Noul director este profesor la Colegiul “Mihail Sadoveanu” din anul 1999, iar în intervalul 2004-2015 a participat la numeroase cursuri de formare. Genoveva Șerban a obținut gradul I în anul 2008, cu nota 10, fiind absolventă a Universității ”Al. I. Cuza” din Iași. (E.M.)