”SĂ AUZIM NUMAI DE BINE”

Ne apropiem cu pași decisivi de ziua de 5 iunie 2016. Ziua în care se va întâmpla ceva cu noi. Ceva bun, căci de rău am tot avut parte.  Există, mai ales în aceste condiții, o necunoscută greu de explicat, greu de înțeles, greu de remediat. Dacă nu știm ce însemnă să ne fie bine, atunci cum vom reuși să sesizăm că s-a schimbat în bine ceva cu noi? Este o nedumerire ce nu poate fi neglijată, ce nu poate fi ignorată. Dacă nu știm ce este bine, atunci cum ne vom da seama că ne este bine atunci când, într-adevăr, s-ar putea să ne fie bine?

Anticorpii binelui există în noi, de când în noi există speranța într-o lume mai bună. Speranța că și noi vom avea parte de ceea ce au parte alții de pe lângă noi, alții care știu că a trăi nu înseamnă a suferi.

Știm că viața nu este o condamnare la suferință, știm că viața trebuie să fie trăită în spațiul bucuriei și al iubirii de semen și de Dumnezeu. Avem datoria de a da voie milostivirii să se împrietenească cu noi, să ne trezească mântuirea greșelilor noaste, cele cu voie și cele fără de voie, care ne-au permis să învățăm că iubirea nu este doar plăcere, nu este doar bucurie, ci, mai ales, ea este o mare responsabilitate. Cel care are această deșteptare spre asumarea faptelor, acela se poate considera că este responsabil, că este pregătit să plătească în dreaptă măsură consecințele care decurg și care sunt direct influențate de curgerea firească a lucrurilor, astfel declanșată.

Există în fața noastră un orizont sensibil egal cu aspirațiile care ne activează preocupările astfel încât, între noi și acestea, să existe ca un dat mulțimea cu preocupările ei diverse.  Cu cât vom fi mai atenți cu nevoile și mai ales cu preocupările acesteia, cu atât vom fi mai apropiați ei, cu atât vom fi mai pe înțelesul ei, cu atât vom fi mai utili și mai necesari. Este suficient să facem un simplu și un sincer pas înspre comunitate, căci aceasta își va trezi curiozitatea și nevoia de a fi lângă noi, pentru a vedea cum fluviul își schimbă albia, astfel încât, indiferent în ce punct exterior ne-am afla noi, ea să ne conțină aproape instantaneu.  Trebuie să ne dăm seama și să ne asumăm acest pas, prin care deliberat devenim bunul altora, al celor de lângă noi. Nu ne mai aparținem în întregime sau, uneori, chiar nici o firimitură. Suntem doar al lor, suntem doar al celor pentru care am decis să lucrăm. O astfel de postură nu este una festivistă, valabilă doar la declarații, doar la câștigul de imagine. Este, trebuie să ne învățăm cu profunda interpretare, esența motivației noastre ca oamenii cetății, indiferent de domeniul pe care ni-l asumăm: politic, economic, cultural etc.

Cred că în această percepție, a noastră și mai puțin a celor de lângă noi, stă întreaga rezolvare a ecuației: ”Noi cu cine luptăm, noi cu cine ținem?!” De fapt răspunsul corect ar fi: ”Noi nu luptăm cu nimeni, noi nu ținem cu nimeni. Noi suntem parte integrantă din luptă, noi suntem partea care contează ,atunci când încercăm să explicăm cine suntem, de unde venim, încotro mergem.

Pe 5 iunie 2016 încercăm din nou să conștientizăm modul în care percepem aceste valori sociale, modul în care reușim să ne raportăm noi, cei din amfiteatrul urbei, la dreptul de a fi reprezentați, în cunoștință de cauză, în toate cele ce sunt într-o viață de om, atâta timp cât, vorbim despre democrația reprezentativă. Ne alegem reprezentanții, să aibă grijă de viața noastră cea de toate zilele, să fie în stare să-și asume această responsabilitate de a lucra pentru noi, de a fi la dispoziția noastră, fără ca această îndatorire să le afecteze personalitatea, mândria, cutezanța și, mai ales, fără ca această ”umilință” să fie mai maree decât gestul lui Iisus Hristos de a spăla picioarele credincioșilor  și necredincioșilor săi. Avem nevoie în toate de astfel de pilde, de astfel de învățăminte, pe care simplitatea faptelor o transmite asemenea veștilor bune.

Avem nevoie de o dată, de un cap de pod, pe care să îl folosim la explicarea acestui nou început, mai ales acum, în momentele în care suntem pregătiți să ne alegem din nou reprezentanții, cei pe care ne vom baza patru ani de acum înainte.

O singură grijă va trebui să avem: să nu care cumva să ne mai treacă printre degete șmecheri din categoria lui Traian Băsescu sau a Alinei Gorghiu et.comp. Vasile Blaga. În rest, avem salutul impardonabil: ”Să auzim numai de bine!”, ceea ce nu înseamnă ”Să trăiți bine”!

ADI CRISTI