Subsidiarele grupurilor bancare care activează pe piața românească, cuprinse în evaluările realizate la nivel european, au rate de adecvare a capitalului superioare pragurilor reglementate, a anunțat luni Banca Națională a României, prin intermediul unui comunicat de presă. „În contextul derulării exercițiilor de testare la stres la nivel european, Banca Națională a României precizează că subsidiarele grupurilor bancare cuprinse în această evaluare, care operează pe piața românească, au rate de adecvare a capitalului superioare pragurilor reglementate”, se precizează în comunicat. În plus, banca centrală menționează rezultatele testelor de stres derulate la nivel național, din care reiese că băncile din sistem au un nivel confortabil al indicatorilor de adecvare a capitalului. ‘Rezultatele exercițiilor de testare la stres derulate de BNR la nivelul sistemului bancar autohton, prezentate recent în Raportul asupra stabilității financiare (având la bază un scenariu de recesiune economică severă și o depreciere puternică a monedei naționale în următorii trei ani), evidențiază un nivel confortabil al indicatorilor de adecvare a capitalului, cu încadrare în limitele reglementate la nivel internațional’, se mai arată în comunicatul BNR.