AI VRUT SĂ PLECI, CRĂPI ODATĂ!

Brexit a făcut K.O. Uniunea Europeană. Multă agitație. Multe strigăte, țipete, urlete. O adevărată degringoladă. Nu mai ești sigur dacă te afli în teren sau în tribune. Mișcarea este cu siguranță una browniană. Nimic nu mai pare a fi previzibil. Se mizează pe imprevizibilitatea lumii, a reacțiilor ei. Deja sunt englezi care nu știu ce au făcut în vinerea neagră a votului. Privesc agitația de a doua zi și nu le vine să  creadă că votul lor, pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a aprins coșmelia în care și ei își duceau traiul lipsit de griji. Iată că, acum, ceea ce nu au avut de mult, începe din nou să le dea târcoale. Grija zilei de mâine. ”Bine ați venit, aroganților cu sânge albastru, în clubul celor cu grija zilei de mâine intrată adânc în călcâie, ca un ditamai spin! Luați loc în primele rânduri, căci vechimea voastră istorică vă dă acest drept de inspirată umilință” – poate fi îndemnul unui coate goale ce sprijină gardul de pe marginea Uniunii Europene.

De fapt, întreaga poveste a acestei ”compartimentări a lumii” (după cum încearcă să-și păstreze eleganța un alt englez, doar că acesta parte a fi de partea bună a lumii, Tony Blair), nu  mai poate să treacă neobservată, nu poate să-și mai păstreze secretele de alcov sau antecameră, obligând-o pe Angela Merkel, și pe François Hollande să ”iasă la suprafață”. Cu toate acestea, când și cei mai reduși mintali observatori (în sensul că nu-i prea ajută mintea) și-au dat seama că astfel de ”atitudini selective” nu mai au cum să continue în corpul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, disperații noștri conducători de Europă compartimentată s-au întâlnit să pună la cale doua direcție a Uniunii Europene, după ce Marea Britanie ne-a spus brutal și fără menajamente: ”Pa, pa, UE!” Este adevărat, dacă ar trebui să privim cât se poate de neutru scena aceasta tragicomică am distinge reacția somnambulului trezit la realitate, reacție pe care, din ce în ce mai mulți englezi, votanți ai Brexit, încearcă să o gestioneze a doua zi după dezastru în termenii ”nu am știut ce votez!” Unii, dintre cei mai viteji după război, se arată furioși pe Nigel Farage, cel care a spus cu subiect și predicat că el crede că este mai bine pentru țara sa să iasă din Uniunea Europeană, să-și recapete libertatea. Faptul că, alături de el a reușit să adune o majoritate, ce nu mai poate fi contestată de nimeni, în conformitate cu manualul de funcționare a democrației, este cu totul altceva. Înseamnă că forțele binelui nu mai sunt convingătoare sau pur și simplu au slăbit îngrijorător de mult, frizând acum inaniția!

Niciodată cei 28 nu au fost egali, așa cum s-a încercat tot timpul să fie promovată imaginea Uniunii. Dacă cineva ar trebui să o facă pe-a supăratul, pe-a nedreptățitul atunci cu siguranță că nu Marea Britanie ar fi trebuit să fie aceasta, cum n-ar trebui să fie nici Germania sau Franța!

Asistăm astăzi, din partea celor doi (Germania și Franța) la o grăbire a ”înhumării” Regatului Unit, înainte ca acesta să spună că a murit sau că se predă sau, mă rog, să găsească o formulă mai elegantă pentru istorici. Argumentul principal este căldura că, vezi Doamne, pe o asemenea caniculă, până și corpul viu pute, ne mai vorbind de un cadavru! De fapt, altul este motivul, la fel de cunoscut în astfel de situații de ”Dumnezeu să-l ierte!” –  dar, noi trebuie să ne grăbim să vedem cum stăm cu masa succesorală și evident cu masa de parastas (sic!)” Germania și mai ales Franța nu ezită să strige, prin glasul conducătorilor anemici ai Uniunii Europene, că avocații ar trebui să urgenteze procedurile pentru ca Marea Britanie să devină o amintire a Uniunii Europene. Ministrul de Externe al Germaniei a pus cel mai bine diagnosticul acestui moment dramatic, pe care Europa îl are de îngurgitat: ” “Plecăm la un pub irlandez pentru a ne îmbăta. Iar de mâine (sâmbătă – n.r.) vom lucra pentru o Europă mai bună! Promitem!”

ȘI, într-adevăr, așa cum au promis ei, au lucrat sâmbătă și duminică pentru ”o Europă mai bună” tot pentru ei, întâlnindu-se în formula scurtă, în componența nucleului dur al Uniunii, din care a lipsit Marea Britanie! Aveau ei de împărțit nădragii și maiourile defunctului, chiar dacă acesta încă mai respiră, care oficial nu și-a exprimat intenția de a părăsi corabia.

Se poate spune că, Regatul Unit a primit, pe lângă usturătoarea cravașă trasă peste buci de propriul său popor și un picior în fund din partea aliaților, cu îndemnul: ”Na, ai vrut să pleci, crăpi odată!”

ADI CRISTI