Banca Naţiuonală a României a redus prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,5% la 3,2%, uşor sub nivelul superioar al intervalului ţintit pentru acest an, de 2,5% plus/minus un punct procentual, a anunţat ieri guvernatorul Băncii centrale, Mugur Isărescu. „Probabil în septembrie ne îndreptăm spre intervalul ţintit, iar la final de an suntem binişor în intervalul ţintit. Sfârşitul de an, conform prognozei actuale, ne va prinde la 3,2%, faţă de 3,5% în prognoza anteriorară. Datele introduse în modelul macroeconomic operează şi cu o schimbare pentru finele lui 2014, în loc de 3,2% va fi 3,3%, cu 0,1 puncte mai mult”, a spus Isărescu. El a arătat că noua prognoză este cu 0,3 puncte procentuale mai scăzută faţă de cea din februarie, în condiţiile în care nu sunt informaţii că se vor face modificări în calendarul de ajustare a preţurilor administrate. „Am luat în calcul îmbunătăţiri la două grupe mari de produse: la combuntibili, faţă de 0,4% avem doar 0,1% şi la volatile, unde vom avea o contribuţie negativă. O uşoară contribuţie în creştere la tutun şi băuturi alcoolice, unde s-au refăcut calculele privind impactul accizelor”, a completat Isărescu.