MAE verifică dacă sunt și români printre victimele accidentului feroviar din Italia

 

Consulatul României la Catania s-a autosesizat cu privire la accidentul feroviar produs în sudul Italiei și a întreprins „multiple demersuri specifice” pe lângă autoritățile italiene pentru a afla dacă printre victime se află și cetățeni români, se arată într-un răspuns al Ministerului Afacerilor Externe la solicitarea AGERPRES.

 

Potrivit sursei citate, oficiul consular român este în permanentă legătură cu autoritățile competente și este pregătit să acorde asistență consulară de specialitate, în limita competențelor legale.

„Oficiul consular român a întreprins, în regim de urgență, multiple demersuri specifice pe lângă autoritățile locale competente, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la circumstanțele producerii accidentului, precum și de a stabili dacă printre victime se află și cetățeni români”, precizează MAE.

Cel puțin zece oameni au murit și alte câteva zeci au fost rănite marți, după ce două trenuri de pasageri au intrat în coliziune în sudul Italiei.

Conform informațiilor oferite de poliție, accidentul s-a produs pe un segment de cale ferată dintre localitățile Corato și Andria, în apropiere de orașul Bari, pe coasta Mării Adriatice. Cele două trenuri regionale formate din câte patru vagoane fiecare s-au lovit frontal.