Fuziunea PMP – UNPR s-a încheiat atât la nivel central, cât și la nivel județean, iar conducerile interimare ale organizațiilor din teritoriu, desemnate în funcție de scorul electoral obținut la alegerile locale, vor fi evaluate peste două luni, a anunțat sâmbătă președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, într-o conferință de presă la Poiana Brașov.
„Vineri ne-am întâlnit cu toți președinții interimari de organizații, la București. Principalul criteriu pentru numirea președinților interimari a fost scorul electoral de la locale. Acolo unde PMP a avut rezultat mai bun, președinte interimar este de la PMP, iar unde a avut UNPR un scor mai bun este (președinte — n.r.) de la această formațiune politică. Multora nu le-a plăcut. Dar știți cum e: politica este la fel de precisă ca matematica. Se numără. Este în voturi. Credeți că s-au lăsat ușor unii, mai ales că știau că este vicepreședinte la Consiliul Județean? Nu i-a venit prea bine. Dar, dacă cel de la UNPR a avut un vot mai bun la Consiliul Județean și am stabilit că acesta este criteriul, atunci trebuie respectat. Până la urmă, în politică valorezi câte voturi ai. Sigur că nu sunt toți bucuroși. Dar unul a rămas președinte, iar celălalt prim-vicepreședinte la organizațiile județene”, a explicat Traian Băsescu.
El a menționat că toți președinții de organizații, după fuziune, sunt interimari și au fost deja anunțați că, după două luni, se va face o evaluare a funcționării filialelor reunite.
„Acolo unde se va considera că domnii președinți, după ce s-au văzut președinți, s-au culcat, îi schimbăm, pentru că sunt interimari numiți de Consiliul Executiv Național”, a precizat Băsescu.
Potrivit acestuia, alegerile în organizațiile județene PMP se vor face după parlamentare, anul viitor, pentru că în 2016 nu mai este timp.
„Dacă întâmplător unii dintre ei au plecat în concediu și se mai întorc prin septembrie nu va fi bine”, a punctat președintele PMP.
Întrebat dacă ia în calcul o alianță cu ALDE, Traian Băsescu a spus că nu. „Nu ne tentează să facem o adunare de partide, iar PMP este de centru-dreapta și ALDE este de centru-stânga”, a explicat el.
Traian Băsescu a participat sâmbătă la Tabăra de vară a tineretului PMP, care se desfășoară la Poiana Brașov.
El a spus că le-a vorbit tinerilor despre motivul fuziunii PMP — UNPR, avantajele și dezavantajele aceste fuziuni.