Guvernul a modificat normele de aplicare a legii privind ucenicia la locul de muncă

Guvernul a modificat miercuri, printr-o hotărâre, normele metodologice de aplicare a legii privind ucenicia la locul de muncă, informează un comunicat al Executivului transmis AGERPRES.

Actul normativ reglementează punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 164/2017, prin care a fost modificată Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă.

Hotărârea adoptată modifică durata minimă a programului de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, exprimată în ore de pregătire teoretică și practică, pe niveluri de calificare.

„Aceste niveluri de calificare au fost modificate prin Legea nr. 164/2017 și acum ucenicia este organizată pentru nivelurile de calificare 2, 3 și 4, astfel: 360 de ore pentru nivelul 2, 720 de ore pentru nivelul 3 și 1.080 de ore pentru nivelul 4”, menționează sursa citată.

De asemenea, se prevede că finanțarea formării prin ucenicie la locul de muncă, din fonduri europene structurale și de investiții, se realizează conform Ghidului solicitantului și regulilor de eligibilitate, în vigoare la data încheierii contractului de ucenicie, cu respectarea condițiilor finanțatorului, arată guvernul.

Legea nr. 164/2017 stabilește durata contractului de ucenicie în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, astfel: 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 de luni, în cazul unei calificări de nivel 3 și 36 de luni pentru o calificare de nivel 4.

Legea mai prevede organizarea uceniciei la locul de muncă pentru nivelurile de calificare 2, 3 și 4, stabilite conform Cadrului național al calificărilor și finanțarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă din fonduri europene structurale și de investiții și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj.

De asemenea, legea mai cuprinde majorarea sumelor de bani acordate angajatorului care încheie un contract de ucenicie, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, la 1.125 lei/lună, din bugetul asigurărilor de șomaj, în limita fondurilor alocate (până acum angajatorul putea solicita 60% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002), mai arată sursa citată.