Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis pornirea stațiilor de pompare de la Sculeni și Moreni, pentru combaterea efectelor secetei care se manifestă din ce în ce mai acut în ultimele zile în județul Iași. Măsura a fost decisă în urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată joi, 28 iulie, la Palatul Administrativ al județului, convocată de prefectul Marian Grigoraș în urma solicitărilor venite de la primarii comunelor situate în zona Prutului. Totodată, a existat și o solicitare de la Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, pentru declanșarea procedurilor privind declararea județului ca fiind afectat de secetă excesivă și de durată. Conform datelor puse la dispoziție de Administrația Națională de Meteorologie la data de 26 iulie, județul Iași este afectat de deficit de umiditate în sol (secetă pedologică moderată), urmând ca lipsa precipitațiilor din următoarea perioadă să conducă la secetă pedologică puternică. ”Am avut solicitări de la șapte primării. Oamenii se plâng că nu există suficientă apă pentru animale. Am discutat cu specialiștii din cadrul CJSU și am luat toate măsurile care pot fi dispuse. Din păcate, debitul de pe râul Jijia este prea mic pentru a alimenta și cursul vechi al râului. Ce putem face este să pornim cele două stații de pompare de pe Prut pentru a aduce apă în comunele Prisăcani, Costuleni, Răducăneni, Grozești și Gorban. În funcție de cum va evolua situația vom căuta și alte soluții”, a declarat prefectul Marian Grigoraș, la finalul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul întâlnirii de la Prefectură, reprezentantul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a prezentat un set de măsuri care urmează să fie implementate în perioada următoare pentru reducerea efectelor secetei. Toate aceste precizări vor fi trimise către unitățile administrativ teritoriale. ”Există și o informare meteorologică de caniculă pentru următoarele câteva zile, cu temperaturi de până la 37 grade Celsius, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Am dispus să fie luate toate măsurile necesare pentru a depăși această perioadă fără probleme deosebite”, a mai precizat prefectul. (E.M.)