Ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal (CLM), convocată vineri, 29 iulie, la inițiativa celor opt consilierii liberali și a consilierului independent Andrei Postolache, nu a întrunit cvorumul necesar pentru dezbaterea și supunerea spre aprobare a unicului proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, cel referitor la modul în care urmează să fie achiziționate cele 75 de autobuze noi, prin contractarea de către Primărie a unui credit în valoare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), sau, respectiv, prin accesarea de fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene. De la ședință au lipsit consilierii PSD, ALDE și PMP. De asemenea, de la întâlnire au lipsit atât primarul Mihai Chirica (PSD), cât și cei doi viceprimari, Gabriel Harabagiu (PSD) și Radu Botez (ALDE). În aceste condiții, secretarul Consiliului Local Municipal (CLM) Iași, Denisa Ionașcu, a declarat închisă ședința, din cauza lipsei cvorumului. Liderul consilierilor PNL din CLM, Eduard Boz, și-a exprimat dezamăgirea față de lipsa din sală a consilierilor PSD, ALDE și PMP, considerând gestul colegilor săi drept un afront adus ieșenilor care i-au trimis în legislativ. De asemenea, Eduard Boz, s-a arătat dezamăgit și de absența reprezentanților Executivului Primăriei, în frunte cu primarul Mihai Chirica. ”PNL nu va renunța la ideea organizării referendumului cu privire la modul în care urmează să fie achiziționate autobuzele noi. În campania electorală, primarul Mihai Chircia și PSD au afirmat că ieșenii vor fi consultați în legătură cu toate marile proiecte ale orașului. Din păcate, lipsa consilierilor PSD de la această ședință demonstrează contrariul. Din acest motiv, PNL a decis să organizeze singur o consultare publică pe tema modului în care urmează să fie modernizat transportul în comun din municipiu”, a afirmat Eduard Boz. Potrivit liderului consilierilor liberali din CLM, ieșenii vor fi consultați public în legătură cu modul de achiziționare a celor 75 de autobuze noi atât prin intermediul unor formulare care vor putea fi completate la punctele speciale ce urmează să fie amplasate în oraș, cât și online. În ședința din 15 iulie, CLM a aprobat contractarea unui credit în valaore de 15 milioane de euro de la BERD pentru achiziționarea unui număr de 75 de autobuze noi, cu norma de poluare Euro 6, podea joasă, rampe pentru urcarea/debarcarea persoanelor cu dizabilități și dotate cu instalații de aer condiționat și de supraveghere video. În favoarea proiectului de hotărâre au votat consilierii PSD, ALDE și PMP, în timp ce consilierii PNL și consilierul independent Andrei Postolache au votat împotrivă, aceștia din urmă susținând că mult mai avantajos pentru oraș ar fi cumpărarea de autobuze noi cu fonduri nerambursabile, puse la dispoziția autorităților locale în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene și nu îndatoarea orașului și a cetățenilor în urma contractării creditului de la BERD, propus de reprezentanții PSD. (E.M.)