Sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat 2016 va continua joi și vineri cu evaluarea competențelor digitale, potrivit calendarului aprobat de MENCS.
Examinările scrise vor începe luni, 22 august, cu proba la Limba și literatura română și vor continua marți, 23 august, cu proba de Limba și literatura maternă, respectiv miercuri, 24 august, cu proba obligatorie a profilului.
Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului și specializării.
Afișarea primelor rezultate (până la ora 16,00) și depunerea contestațiilor (între orele 16,00 — 20,00) vor avea loc pe 29 august, iar afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie.
La sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat s-au înscris 42.261 de absolvenți de liceu, dintre aceștia 27.848 provin din promoția curentă, iar 14.413 din seriile anterioare.
În prima sesiune au fost declarați respinși 41.037 de candidați (toate promoțiile).