Premierul Dacian Cioloş a spus, miercuri seara, că îşi menţine decizia de a nu se înscrie într-un partid şi de a nu candida la alegerile parlamentare, dar că îi încurajează pe membrii Cabinetului său să o facă pentru a continua proiectele începute de acest Executiv.”Nu mă înscriu într-un partid politic, nu îmi fac un partid şi nu candidez la alegerile din acest an”, a dat asigurări premierul Dacian Cioloş, în cadrul unui interviu acordat televiziunii publice.
El a spus că, în ultima vreme, au fost speculaţii generate de faptul că unii dintre membrii echipei guvernamentale au făcut anumite declaraţii.
”Le-am spus şi lor: nu numai că am o problemă, chiar îi încurajez şi pe ei şi pe alţi tineri capabili, competenţi care ar vrea să schimbe România în bine să se angajeze politic dacă doresc. Şi chiar la aceste alegeri. Pe mine nu mă deranjează dacă vor decide să candideze la alegeri pentru a susţine anumite proiecte pe care le-am avut. Dacă vor decide să candideze, dar nu pentru că le-o cer eu, şi nu am un plan, aşa cum interpretează unii, (…) i-am încurajat dacă vor să facă politică să o facă, însă în momentul în care vor anunţa că vor participa în alegeri la momentul respectiv se vor retrage şi vor merge în campania electorală. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu-mi schimb opinia”, a adăugat primul ministru.
Întrebat dacă este posibil totuşi să fie premier şi după alegeri, Cioloş a spus: „Nici nu interpretez un <<dacă sau un parcă>>. Obiectivul meu e să mă duc la capăt cu acest mandat”.
Cioloş a mai spus că, în contextul consultărilor privind data alegerilor, a discutat deja cu preşedintele Klaus Iohannis şi că acesta i-a transmis că doreşte să nominalizeze premierul cât mai repede. „Poate să fie instalat un guvern dacă partidul sau partidele care vor urma să formeze guvernul vor avea un program şi o echipă foarte rapide. Am discutat şi cu dl. preşedinte şi dânsul mi-a confirmat că nu va aştepta 20 de zile de la alegeri pentru a convoca Parlamentul. Imediat ce alegerile vor fi validate Parlamentul poate să fie convocat, premierul poate fi nominalizat”, a spus şeful Executivului.
El a mai spus că data de 11 decembrie pentru organizarea alegerilor a stabilit-o conform Constituţiei şi conform legilor.
”A fost propusă o variantă pentru 27 noiembrie, dar din punctul nostru de vedere, dar şi al constituţionaliştilor, nu era legală, pentru că legea prevede că alegerile trebuie organizate în aşa fel încât începerea mandatului noului Parlament să nu aibă loc înainte de finalizarea mandatului actualului Parlament. Deci asta înseamnă că mandatul noului Parlament trebuie să înceapă cel mai devreme pe 20 decembrie şi dacă preşedintele are la dispoziţie maxim 20 de zile de la alegeri pentru convocarea, asta înseamnă că ar fi trebuit să avem în calcul sfârşitul lunii decembrie”, a adăugat Cioloş.
Potrivit premierului, obiectivul Executivului pentru care a decis ca alegerile parlamentare să fie organizate pe 11 decembrie a fost ca un număr cât mai mare de oameni cu drept de vot să participe vot. Varianta de 4 decembrie, susţinută de PSD, se suprapunea peste mini-vacanţa de Ziua naţională.
”Există riscul ca la fiecare alegeri să mergem mai încolo în decembrie. Partidele politice sunt conştiente şi de faptul că ar trebui o dată fixă sau un reper fix în Constituţie să evităm aceste calcule şi aceste artificii ca să rezolvăm problema. (…) Nu aş vrea să se înţeleagă că această situaţie e din vina Guvernului. Pe noi au fost presiuni să folosim tot felul de artificii de interpretări ale legii pentru a duce alegerile mai spre toamnă. Nu în felul acesta se fac lucrurile, trebuie respectată Constituţia”, a mai spus premierul.