24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Derapajele din antecamera justiției române devin din ce în ce mai evidente, fiind deja asumate de specialiștii din domeniu, cei care nu au pactizat cu această modalitate de a face cărțile pe masa de joc a scenei politice, în special. Oamenii care contează la această oră în România nu sunt valorile certe, culturale sau științifice ale țării, ci pur și simplu principalul spot de lumină încearcă să pună în evidență personalităţile vieții politice actuale. Politicianul nu a mai rămas acel simplu slujitor al poporului nici măcar în mesajele teoretice, pe care acesta încearcă să le transmită electoratului sub forma servilismului temperat: ”Sunt la dispoziția ta, cetățene”! Deja omul politic crede că o astfel de ipostază este sub nivelul de demnitate al celui de semnătura căruia depind marile prefaceri sociale, de exemplu, drept pentru care încearcă să-și promoveze imaginea celui care decide, a celui care stă în picioare și dispune cine să fie la dreapta, cine la stânga, cine să meargă înainte și cine să mai stea și pe loc, astfel încât prezența sa să fie vizibilă din toate punctele cardinale, din toate planurile și nivelele de la care viața este abordată în complexitatea ei. De la mâna întinsă, la mâna cu care mai ești ajutat, de conducătorii tăi aleși, să te scufunzi atât cât să-ți fie asigurat înecul, dispariția, evident în folosul colectivității, a binelui acesteia, totul este decontat și înregistrat în contabilitatea efortului pe care politicianul îl face pentru a-și servi patria, dar nu din postura sa de ”slugă a celor mulți”, ci din postura celui care decide, a celui care conduce, a celui care are în subordinea sa celelalte vieți omenești. Fraza cu ”suntem în slujba cetățeanului” este o găselniță fără acoperire în realitate, un populism ieftin și deșănțat care nu mai provoacă nici un milimetru de credibilitate în nici un context, în nici o conjunctură.
Și, paradoxul de-abia acum este ridicat, asemenea unui zigurat. În realitate, omul politic fără susținerea electoratului este un nimeni. Un jalnic personaj, rătăcitor printr-o lume în care nu se regăsește, în care nu-și găsește utilitatea, astfel încât, scopul său devine practic fără de scop. Un aiurit, un neadaptat, un venetic. Alături de electoratul său semnificativ, omul politic devine o păpușă gonflabilă, cu mușchii umflați, de dimensiuni impresionante, numai bun de pus în față pentru a crea o imagine de forță, un fundament profund a ceea ce va urma.
Trebuie să fim conștienți și să nu ne lăsăm purtați de valuri că ambele situații sunt reale, sunt de fapt decupate din viața de zi cu zi, în care s-a produs un impact frontal cu conducătorul ales al poporului, care, de fiecare dată până acum, a scăpat oiștea orgoliilor personale și ale vanităților rănite, direct în gard, indiferent de zona politică din care a fost scos la iveală. Evident că, între cele două planuri, planul politicienilor și cel al electoratului a existat tot timpul un decalaj de percepție, astfel încât politicianul a rămas tot timpul investit cu dreptul de a produce mișcarea, de a antrena realitatea în ritmuri diferite, mai mult sau mai puțin spectaculoase, în timp ce electoratul a beneficiat de dreptul de a privi, de a sta în espectativă, de a cântări și judeca la rece tot ceea ce a trecut prin fața ochilor săi, prin el sau pe lângă el, în urma acelui politician ”mânat în luptă”, de cele mai multe ori, până acum, de interesele cunoscute doar lui.
Acest șir format pe o altfel de axă a numerelor naturale, în care nu mai contează logica ordinii înșiruirii, astfel încât, dacă un politician de nivel mic, să spunem ”1” are tupeul de a sări în fața unui adevărat om politic, de nivel ”10”, de exemplu, atunci înșiruirea se subordonează după nemernicul de ”1”, fără a mai conta performanța, valoarea, proiectul, seriozitatea, fiind totul vândut celui care are gura mai mare, îl știe pe ”x ”sau pe ”y” și poate foarte bine să-l bage în ecuație pe ”ț”, cel care este soluția binomului sau a trinomului, fără de care, într-un astfel de blocaj instituțional, nu ar mai funcționa nimic.
Cetățeanul nu se simte nici protejat, nici slujit, nici luat în seamă. Este mai mult decât părăsit. Este ignorat și abandonat pe marginea interesului general, șanț în care colcăie de 26 de ani interesul celor care ne conduc, aflat, trebuie să recunoaștem, în diverse stadii de putrefacție, funcție de cât bun simț a mai rămas în Natură. Cu cât acesta este într-o cantitate din ce în ce mai mică, cu atât se poate observa o radicalizare a celor care reclamă lipsa de resurse în cea ce-i privește pe ei, blocați în interesele lor personale, de grup sau de furtișaguri din banul public. Corupția nu mai este apanajul unui singur om, a unui singur guvern, a unui singur partid. El a devenit bunul întregii clase politice și a instituțiilor de forță ale statului de drept, cu un puternic accent de expansiune, după regulile metastazei.
ADI CRISTI
