Breaking News

Editori germani, austrieci și elvețieni vin la București, în contextul pregătirilor pentru Târgul de Carte de la Leipzig

 

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București și urmează să se aibă întâlniri cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va participa în 2018 ca țară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig.

Delegația vine în România la invitația Ministerului Culturii și va rămâne în țară până pe 16 septembrie, se arată într-un comunicat transmis marți AGERPRES.

„Ne bucurăm foarte mult că, după 20 de ani de la prima apariție cu acest statut a României la Leipzig, vom putea să aducem aproape de publicul german autori și cărți din literatura română, o literatură atât de interesantă”, spune directorul Târgului de Carte de la Leipzig, Oliver Zille, care va face parte din delegație.

Programul editorilor de limbă germană la București este organizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu Asociația Editorilor din România și Institutul Cultural Român.

„După aproape două decenii de când România a beneficiat ultima dată de un statut special (1998), semnarea de către Ministerul Culturii a acordului de participare ca țară invitată de onoare a ediției din 2018 semnifică nu doar reluarea și stabilizarea conexiunilor culturale româno-germane, ci și dezvoltarea de proiecte și colaborări pe termen lung, în toate domeniile culturale și academice”, se arată în comunicatul citat.

ICR, prin intermediul Centrului Național al Cărții (CENNAC), este partenerul principal al Ministerului Culturii în cadrul acestui proiect, urmând să ofere sprijin traducerilor în limba germană, în următorii ani.