Delegația Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Pavel Filip, participă, în perioada 19-23 septembrie 2016, la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, Statele Unite ale Americii, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
În acelaşi timp, alţi membri ai delegaţiei Republicii Moldova vor participa la diverse evenimente internaţionale, între care: Reuniunile Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), ai Inițiativei Central Europene (CEI), reuniunea şefilor diplomaţiilor statelor GUAM – SUA, dar şi evenimentul de nivel înalt OSCE dedicat managementului crizelor forțelor civile și capacitărilor OSCE în calitate de implementator al Capitolului VIII al Cartei ONU.
Vineri, 23 septembrie, aproximativ la ora 11.00 (ora locală din SUA, 18.00 ora locală a Moldovei), Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip va prezenta discursul național în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii a 71-a a Adunării Generale a ONU.