Scrisoare deschisă adresată premierului României de Andrei Năstase, co-preşedintele ACUM

Andrei Năstase, copreşedintele Blocului electoral ACUM din Republica Moldova, a criticat decizia guvernului condus de premierul Pavel Filip, care stipulează că cetăţenii moldoveni cu domiciliul stabil în diasporă pot să voteze la alegerile parlamentare din 24 februarie în Republica Moldova numai dacă au documente de identitate valabile, şi a cerut printr-o scrisoare deschisă adresată premierului guvernului României, Viorica Dăncilă, să ia poziţie faţă de această decizie, pe care a calificat-o drept ‘profund neconstituţională şi nedemocratică’, argumentând că este de notorietate faptul că mulţi dintre cei stabiliţi în străinătate au paşapoartele expirate, conform unui comunicat difuzat marţi de Serviciul de presă Platformei Demnitate şi Adevăr (PPDA). ‘Prin această decizie antipopulară se încalcă, cu premeditare, dreptul legitim la vot al cetăţenilor Republicii Moldova, se ignoră voit recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului, se încalcă cu premeditare recomandările Comisiei de la Veneţia cu privire la respectarea celor cinci principii ale patrimoniului electoral european (sufragiu universal, egal, liber, secret şi direct), se anulează astfel prevederile articolului 21 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului extinse în Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi, nu în ultimul rând, se încalcă cu cinism Articolul 38 (2) din Constituţia Republicii Moldova care garantează dreptul de vot al cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi în străinătate’, susţine Andrei Năstase, preşedintele PPDA, a cărui formaţiune formează cu Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) al Maiei Sandu blocul electoral ACUM în perspectiva apropiatelor alegeri. Potrivit acestuia, o astfel de restricţie nu a fost aplicată la niciunul din scrutinele electorale din ultimii 28 de ani, ‘tocmai pentru a nu îngrădi un drept, deşi relativ dar esenţial, al cetăţenilor’. Decizia guvernului Filip nu face altceva decât să compromită în mod decisiv şi fundamental, fără niciun fel de precedent tehnic în acest sens, derularea şi rezultatele finale ale scrutinului de la 24 februarie 2019, menţionează liderul PPDA, explicând că ‘votul diasporei este obstrucţionat de actuala putere de la Chişinău deoarece, potrivit celor mai recente şi veridice evaluări, acesta va fi acordat, într-o majoritate covârşitoare, opoziţiei extraparlamentare reprezentată în aceste alegeri de blocul electoral ACUM’. ‘Vă rog respectuos să analizaţi cu celeritate situaţia fără precedent generată de această ultimă şi antidemocratică decizie a guvernului Republicii Moldova şi să evaluaţi oportunitatea de a vă implica şi formula o poziţie publică pe aceasta temă, în dublă calitate pe care o aveţi în această perioadă. Vă cer acest lucru având încredere că parteneriatul extins pe care România îl are cu Republica Moldova conţine şi operaţionalizează inclusiv recomandări ferme în ceea ce priveşte setul de reguli democratice care stau la baza drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, inclusiv al celor aspiranţi la această calitate, aşa cum sunt cetăţenii Republicii Moldova’, solicită Andrei Năstase, subliniind că trimiţând acest mesaj a ţinut cont şi de faptul că România deţine în această perioadă preşedinţia rotativă a Consiliului UE. ‘M-am adresat dumneavoastră având convingerea sinceră că valorile comune ale Europei sec. XXI, cele care susţin un spaţiu comun guvernat de principii solide care au în centrul lor cetăţeanul şi drepturile sale, sunt valori care nu se mai pot negocia la mai bine de 30 de ani de la momentul la care România şi Republica Moldova s-au înscris pe drumul implementării unor reforme care să facă ireversibilă revenirea în spaţiul nostru comun al oricărei forme de dictatură sau autocraţie’, subliniază Năstase în mesajul său adresat premierului Viorica Dăncilă. (sursa: AGERPRES)