Ungaria va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene, considerînd că țara noastră trebuie să aibă o șansă clară și previzibilă de aderare la Uniunea Europeană, dacă demonstrează capacități de dezvoltare. Declarația a fost făcută astăzi de Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, aflat în vizită în Republica Moldova, la întrevederea cu Președintele Parlamentului Andrian Candu, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
”Vizita va oferi un nou impuls de intensificare a cooperării interparlamentare moldo-ungare. Există un parteneriat strategic de cooperare între Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Națională a Ungariei, consfințit prin Acordul semnat în 2012, și relații intense la nivel de comisii parlamentare”, a declarat Andrian Candu.
În cadrul întrevederii, Speakerul s-a referit la agenda de reforme la care s-a angajat Republica Moldova, prin implementarea consecventă și punctuală a Acordului de Asociere, la evoluțiile curente din țară și prioritățile de guvernare, precum și la eforturile de consolidare a dialogului cu UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană. Andrian Candu e exprimat deschiderea Legislativului Republicii Moldova pentru preluarea bunelor practici ale Parlamentului Ungariei în procesul de integrare europeană și implementare a aquis-ului comunitar.
”Prioritățile guvernării țin de implementarea Acordului de Asociere, revenirea la cooperarea cu FMI, reforma justiției și lupta cu corupția, consolidarea domeniilor energetic și agricol. Republica Moldova este încă în căutarea celor mai bune modele europene în aceste domenii, care și-au demonstrat eficiența în timp. Sîntem deschiși pentru a prelua de la Ungaria modelele care au funcționat mai bine și au dat rezultate”, a subliniat Andrian Candu.
La rîndul său, László Kövér a reiterat sprijinul Ungariei pentru parcursul european al Republicii Moldova, apreciind progresele înregistrate de țara noastră, prin implementarea a circa 90% din măsurile și angajamentele prevăzute în Foaia de parcurs privind agenda de reforme prioritare, semnată de Parlament și Guvern.
”Ungaria pledează pentru extinderea Uniunii Europene. UE trebuie să acorde șanse statelor care demonstrează dorință și capacități de dezvoltare, iar Republica Moldova trebuie să aibă o șansă clară și previzibilă de aderare la UE”, a menționat Speakerul maghiar.
László Kövér a anunțat că, pînă la sfîrșitul anului, o delegație a Comisiei politică externă a Adunării Naționale a Ungariei va vizita Republica Moldova, pentru un transfer de bune practici parlamentarilor moldoveni în domeniul integrare europeană.
La întrevedere au mai participat deputații Valentina Buliga, Președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, și Radu Mudreac, Președintele Grupului de prietenie al Parlamentului Republicii Moldova cu Ungaria.
Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 20-22 septembrie 2016. Joi, 22 septembrie, Speakerul maghiar are planificată o vizită în UTA Găgăuzia.