Ministerul Educaţiei va ataca în instanţă decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o prevedere a ordinului privind concursul directorilor de şcoli

 

Ministerul Educaţiei anunţă că va ataca în instanţă decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin care se susţine că metodologia de organizare a concursului de ocupare a funcţiilor de directori de şcoli îngrădeşte dreptul unor profesori de a se înscrie la concurs.Este vorba despre articolul 21, alin. (5) din Ordinul de ministru privind metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiilor de directori de şcoli care spune că „persoanele care se afla in relatie de soti si rude de gradul I nu pot ocupa concomitent functii, astfel incat unul sau una sa se afle fata de celalalt, ori cealalta intr-o poziţie de conducere, indrumare si control, la orice nivel, intr-o unitate de invatamant preuniversitar, inspectorat scolar, Casa Corpului Didactic, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor, cluburile sportive şcolare”.

În cadrul şedinţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că prin articolul respectiv „s-a adaugat la lege, introducandu-se alte incompatibilitati nejustificate de un scop legitim de catre Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice”, singura incompatibilitate reglementată de Legea Educaţiei fiind ca „directorul si directorul adjunct din unitatile de invatamant preuniversitar nu pot avea, pe perioada exercitarii mandatului, functia de presedinte sau vicepresedinte in cadrul unui partid politic, la nivel local, judetean sau national”.

Astfel, consiliul a constatat că articolul din ordinul de ministru „constituie discriminare directa, pe criteriul rudeniei (rude de gradul I si sot/sotie), prin care se limiteaza accesul in conditii de egalitate la ocuptarea functiei de director/director adjunct al unei unitati de invatamant preuniversitar. Colegiul director a aplicat sanctiunea contraventionala a avertismentului Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si recomanda emiterea unei circulare in sensul deciziei CNCD, respectiv dispune monitorizarea punerii in aplicare a hotararii. In cazul neaplicarii hotararii, CNCD se va autosesiza”, se arată într-un comunicat de presă al CNCD:

În replică, Ministerul Educaţiei anunţă că va contesta decizia în contencios administrativ, precizând că hotărârea CNCD „este bazată pe un argument fals”.

„Mesajul nostru este ferm: concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori în unităţile de învăţământ preuniversitar se va organiza la termenele anunţate iniţial, pe baza principiilor şi prevederilor enunţate în metodologie. Decizia CNCD, şi anume că metodologia interzice anumitor persoane participarea la concurs, este incorectă. Articolul incriminat se referă la un potenţial conflict de interese ce ar putea surveni după promovarea concursului, nicidecum nu face referire la înscrierea la concurs. Prin urmare, deşi au fost diverse tentative de a sabota acest concurs, vă asigur că îl vom organiza. Există în acest moment peste 6.900 de candidaţi înscrişi şi avem datoria să mergem până la capăt cu demersul de profesionalizare a managementului şcolar”, a declarat Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.