PNL contestă la Curtea Constituţională a României legea privind doctoratele, a anunţat joi liderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu, care a admis că votul colegilor de partid din Senat a fost o ”eroare”.”Din păcate săptămâna trecută votul colegilor noştri pe acest proiect de lege a fost o eroare. O recunoaştem, au fost avertizaţi şi au fost atenţionaţi de conducerea partidului că în orice situaţie trebuie să respecte deciziile BPN. În consecinţă, ca să încercăm să reparăm această abordare neprincipială, astăzi, Grupul PNL de la Senat a depus o sesizare la CCR asupra legii care modifică OUG 4/2016”, a anunţat Eugen Nicolăescu.
Nicolăescu a explicat că primul element luat în considerare la sesizarea de neconstituţionalitate este că nu se respectă principiul bicameralismului. ”Actul normativ, când s-a reîntors de la preşedinte şi a trecut prin Camera Deputaţilor, nu a suferit nicio modificare. (…) Când a ajuns la Senat acolo s-au făcut peste 20 de amendamente care au schimbat complet legea. Ca să avem principiul bicameralismului ar fi trebuit ca Senatul să ducă proiectul de lege către Camera Deputaţilor, să se exprime şi Camera Deputaţilor şi apoi să se întoarcă la Senat, conform procedurilor constituţionale şi deciziilor CCR”, a susţinut liderul deputaţilor PNL.
Un alt argument invocat este legat de modul în care a fost votată legea, aflată în faza reexaminării. ”Al doilea se referă la forma înşelătoare, tot prin nerespectarea deciziilor CCR, în care a fost supus la vot proiectul de lege. Preşedintele de şedinţă a supus la vot proiectul de lege de aprobare a OUG 4/2016, după ce s-a exprimat votul şi aici este şi o confuzie care s-a strecurat în mintea unor senatori liberali, după aceea nu a mai supus nimic la vot. Procedura spune că se supune la vot raportul comisiei de specialitate privind acceptarea sau neacceptarea cererii de reexaminare şi după ce se votează raportul se supune din nou la vot legea în ansamblul ei, în forma reexaminată. Ceea ce nu s-a întâmplat la Senat”, a susţinut Eugen Nicolăescu.
Liberalul a mai precizat că PNL lucrează deja la un proiect de lege care să abroge toate modificările care s-au făcut în Senat, dacă la CCR nu se va găsi răspunsul pozitiv, urmând ca acesta să fie depus, cel mai probabil, săptămâna viitoare. El a adăugat că proiectul de lege va fi semnat şi de senatorii care au votat legea de aprobare a OUG 4/2016 în Senat.
Senatul a respins luni cererea preşedintelui de reexaminare a legii care prevede că universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor, cu 90 de voturi ”pentru”, în timp ce ”împotrivă” au votat doar 12 aleşi, iar şase s-au abţinut. În cererea de reexaminare, Iohannis subliniase că proiectul de lege nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a cazurilor de plagiat.
”În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook, după votul din Senat.
Şeful statului poate cere Parlamentului o singură dată reexaminarea unei legi.