Breaking News

Blaga a părăsit sediul DNA Ploiești după mai puțin de o jumătate de oră de la sosire

Fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga a părăsit sediul DNA Ploiești la mai puțin de o jumătate de oră de la sosirea sa, surse apropiate anchetei afirmând anterior că acesta urma să fie audiat de procurori.

La ieșirea de la DNA, Blaga a refuzat să dea declarații, spunând că niciodată nu va face comentarii asupra unei anchete.

Vasile Blaga este urmărit penal, sub control judiciar, pentru trafic de influență, în același dosar fiind cercetat și Gheorghe Ștefan.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.

„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”, a precizat DNA.

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.