Breaking News

Banca Mondială: Prețurile energiei pe plan global ar urma să urce cu aproape 25% anul viitor

Prețurile energiei pe plan global ar urma să urce cu aproape 25% în 2017, potrivit unui raport publicat joi de Banca Mondială, transmit DPA și Reuters.

Anul viitor, cotația barilului de țiței se va situa în medie la 55 de dolari, față de 53 de dolari estimată anterior de Banca Mondială, în urma deciziei statelor producătoare de a limita producția, se arată în raport. În septembrie, Organizația Statelor Exportatoare de Petrol a convenit, pentru prima dată în ultimii opt ani, să-și reducă producția de petrol cu 700.000 de barili pe zi (bpd), până la 32,5 — 33 milioane de barili pe zi. OPEC estimează că producția sa actuală se situează la 33,24 milioane bpd.

De la mijlocul lui 2014, cotația barilului de petrol s-a înjumătățit din cauza supraproducției. Anul acesta, cotația barilului de țiței se va situa în medie la 43 de dolari, previzionează Banca Mondială.

”Ne așteptăm anul viitor la o creștere solidă a prețurilor energiei, înSPECIAL la țiței. Totuși, există incertitudini considerabile, așteptăm detaliile și implementarea acordului OPEC, care va afecta piețele”, a declarat economistul Băncii Mondiale, John Baffes.

Prețul petrolului, al gazelor naturale și al cărbunelui ar urma să urce cu aproape 25% anul viitor, pe fondul redresării prețurilor la materiile prime pe plan global, se arată în raport.

Joi, la bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie a scăzut cu 1,29 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 51,38 dolari. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna noiembrie a scăzut cu 1,17 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 50,43 dolari.