Ieșenii învață cum să-și prezinte ideile de afaceri la Startarium Pitching Workshop

Ieșenii interesați de antreprenoriat sunt invitați marţi, 25 octombrie, la un workshop special, prin intermediul căruia aceştia își vor putea îmbunătăți abilitățile de comunicare și de prezentare a ideilorlor de afaceri, în cadrul Startarium Pitching Workshop, competiție care oferă premii în valoare de de 100.000 de euro. Stararium Pitching Workshop este o inițiativă marca Startarium.ro, cea mai complexă platformă educațională și de sprijinire a inițiativelor antreprenoriale din România, lansată de Impact Hub și ING Bank. Susținut de Anna Heijker,  trainer internațional cu o vastă experiență în comunicare și public speaking, în special în cadrul programelor dedicate startup-urilor, workshopul se axează pe crearea și transmiterea unui mesaj puternic al afacerii. Startarium Pitching Workshop este organizat sub forma unor sesiuni de pregătire, prin care antreprenorii își vor putea structura mai bine informațiile și ideile și își vor îmbunătăți abilitățile de prezentare. Cu ajutorul Annei, la sfârșitul atelierului, aceștia vor putea identifica principalele tehnici și metode pentruconstruirea unei prezentări de succes. Workshopul face parte dintr-o serie de evenimente naționale ce preced Startarium Pitch Day, competiția națională ce oferă celor mai bune startup-uri din România șansa de a concura pentru premii în bani, în valoare totală de 100.000 euro, cu marele premiu având valoarea de 70.000 euro. Competiția va avea loc pe 23 noiembrie și se adresează startup-urilor care au cel puțin un an de funcționare și o vechime de maxim trei ani. Workshop-ul va avea loc la The Grape. Participarea este gratuită, iar accesul se face prin completarea în avans a unui formular. Workshop-ul va fi susținut în limba engleză, iar exercițiile practice pot fi realizate în limba română sau engleză, în funcție de preferințele participanților. (E.M.)