Un nou meci fără victorie pe teren propriu pentru Astra Giurgiuîn grupa E a UEFA Europa League, însă punctul obținut în fața cehilor de la Viktoria Plzen îi menține pe elevii lui Marius Șumudică în calculele calificării. Lipsită de aportul lui Denis Alibec, campioana a suferit în avanposturi și a înscris o singură dată în minutul 19 prin Stan. O pasă inspirată semnată de Budescu, trimisă din întoarcere de la mijlocul terenului pentru mijlocașul de bandă care a dejucat jocul la ofsaid al cehilor, i-a oferit acestuia timpul necesar pentru a șuta și apoi urmări respingerea și a înscrie din faza a doua. Bucuria a ținut fix șase minute, cehii izbutind să egaleze după o lovitură de cap a lui Krmencik, vârful oaspeților luându-i fața lui Geraldo la o centrare de pe partea dreaptă a lui Petrzela, lăsat totuși nepermis de liber în acea zonă. Cu ascendent în fața astralilor și dornici de revanșă după înfrângerea din meciul de pe teren propriu, cehii au forțat golul victoriei, însă defensiva lui Șumudică a dat randament mai bun decât colegii din avanposturi și au conservat rezultatul. Astra – Viktoria Plzen 1-1 (1-1) este rezultatul ce le aduce giurgiuvenilor al patrulea punct în grupă și, coroborat cu Austria Viena – AS Roma 2-4, plasează campioana României pe locul 3 în clasamentul grupei. Astra (antrenor Marius Șumudică): Lung – Săpunaru, Geraldo Alves, Oros – Al. Stan, Boubacar, Seto, Lovin (min. 55 Nicoara), J. Morais – Teixeira (min. 88 Ioniță) – Budescu (min. 75 D. Niculae) Viktoria Plzen (antrenor Roman Pivarnik): Kozacik – Reznik, Hejda, Hubnik, Limbersky – Hromada (min. 87 Bakos), Hrosovsky – Petrzela, Kace (min. 62 Horava), Kovarik (min. 67 Kopic) – Krmencik.