Marius Bodea (PNL): În calitate de parlamentar voi milita pentru dublarea procentului din PIB alocat sectorului de cercetare-dezvoltare

Dublarea procentului din Produsul Intern Brut (PIB) alocat sectorului de cercetare-dezvoltare, precum şi iniţierea unei legi prin care statul să asigure necesarul de fonduri pentru dezvoltarea tehnologiei de înalt nivel, în vederea obţinerii de brevete la nivel internaţional, reprezintă doar două dintre proiectele pe care Marius Bodea, candidatul PNL pentru Camera Deputaţilor, la alegerile generale din 11 decembrie, din judeţul Iaşi, şi-a propus să le promoveze în primul an, în calitate de parlamentar. „Susţinerea prin lege a domeniului de cercetare-dezvoltare, sector pentru care, în acest moment, în România este alocat un procent de 0,38% din PIB, în condiţiile în care, în medie, procentul destinat acestui sector în ţările Uniunii Europene este de 2,8%, reprezintă una dintre necesităţile pentru dezvoltarea României. Din păcate, la capitolul cercetare-dezvoltare în IT&C, ponderea Iaşiului a scăzut în ultimii ani, capitala Moldovei fiind depăşită în ceea ce priveşte acest sector de oraşe precum Cluj, Timişoara şi chiar Braşov. Printre cauzele care au condus la această situaţie se numără lipsa atenţiei acordată acestui sector din partea autorităţilor locale, la care se adaugă lipsa unui suport legislativ care să susţină acest domeniu”, a declarat Marius Bodea, vineri, într-o conferinţă de presă, care a avut loc la sediul PNL Iaşi. „Având în vedere acest lucru, în calitate de parlamentar, voi propune alocarea unui procent de 0,70% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, încă din primul an al mandatului meu. Totodată, voi iniţia un proiect legislativ prin care statul să aloce fondurile necesare de la buget pentru susţinerea cercetării în domeniul tehnologiei de înaltă calificare, cum ar fi, de exemplu, nanotehnologia sau robotica, în vederea obţinerii de brevete recunoscute pe plan internaţional”, a adăugat candidatul PNL Iaşi la alegerile generale din 11 decembrie. Totodată, Marius Bodea a anunţat că principalul său proiect în calitate de parlamentar va fi cel referitor la construcţia autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş. „Voi merge în Parlament cu un mandat propriu pentru acest proiect, pentru că trebuie să ştim foarte bine ce dorim de la această investiţie vitală pentru dezvoltarea Iaşiului şi a întregii zone a Moldovei. De aceea, în calitate de membru al Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaţilor voi milita pentru începerea cât mai rapidă a lucrărilor la autostrada care urmează să lege Moldova de Ardeal”, a spus, în încheiere, Marius Bodea, care ocupă primul loc pe lista PNL Iaşi pentru Camera Deputaţilor la alegerile generale din luna decembrie. (E.M.)