Donald Trump a invitat-o pe Theresa May să efectueze cât mai curând o vizită în SUA

 

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a avut joi o convorbire telefonică cu premierul britanic Theresa May și a invitat-o cu această ocazie pe șefa executivului de la Londra să efectueze cât mai curând o vizită oficială în SUA, relatează agenția Reuters.

Conform unui comunicat difuzat de guvernul britanic, May și Trump au convenit în această discuție că relația dintre SUA și Marea Britanie este ‘foarte importantă și foarte specială, iar consolidarea ei va fi o prioritate pentru amândoi’.

‘Președintele ales Trump a evidențiat legăturile sale apropiate și personale cu Marea Britanie, precum și simpatia sa (față de această țară n.red). El a afirmat că este încrezător că relația specială va deveni tot mai puternică’, se menționează în continuare în același text.

La rândul ei, Theresa May i-a transmis lui Donald Trump că dorește ca, odată cu ieșirea din Uniunea Europeană, Marea Britanie să-și consolideze relațiile comerciale și de investiții cu SUA, mai semnalează guvernul britanic în textul difuzat.