Comisia Europeană a aprobat contribuția financiară la proiectul major “Dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iasi”, care face parte din Programul Operațional “Transport” – cu asistența prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) și Fondul de Coeziune, în conformitate cu Obiectivul de Convergență în România. “După ce AM POS T a aprobat cererea în această vară, Comisia Europeana a procedat la evaluarea proprie cu cei mai buni specialiști în domeniul tehnico economic și a dat undă verde proiectului Aeroportului Iași. Este avantajul unui proiect considerat major, care odată intrat sub tutela Comisiei Europene își va urma cursul firesc și va fi dus până la capăt. Este, totodată, garanția sustenabilității procesului de recuperare a sumelor din categoria celor eligibile, cheltuite din fondurile Consiliului Județean. Așteptăm cu mare bucurie semnarea contractului de finanțare, chestiune formală în acest moment. Mulțumim Comisiei Europene pentru profesionalism și pentru șansa acordată Aeroportului Iași și Regiunii Moldovei, de a se dezvolta durabil”, a declarat Marius Bodea, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Iași. Suma la care se aplică rata de cofinanțare pentru Axa Prioritară 2 “Modernizarea și dezvoltarea insfrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil” a programului operațional este stabilită, pentru proiectul major, la 45.515.402 EUR. “Prin această decizie, Comisia Europeană confirmă faptul că proiectul Aeroportului este cel mai important proiect pentru județul nostru și fundamental important pentru regiunea de Nord-Est. Această decizie oficială a Comisiei Europene vine să cimenteze definitiv și durabil implementarea proiectului nostrum; din acest moment nimeni și nimic nu va mai putea intoarce din drum această etapă de dezvoltare. Cu multă muncă și implicare, am reușit să redăm speranța că județul nostru va porni definitiv pe calea dezvoltării și a bunăstarii”, a afirmat, la rândul său, Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean (CJ) Iași. Reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Aeroportul Internațional Iași a depus cererea de finanțare europeană pentru dezvoltarea și modernizarea aerogării. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract finalizat), extinderea suplimentară a platformei de parcare aeronave (contract aflat în derulare) și construcția unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decât cel existent. Termenul de finalizare al întregului proiect este luna august 2015. Suma de 45.515.402 EUR reprezintă cheltuaiala considerată eligibila din totalul de 56,7 milioane de euro, asa cum prevede ”Ghidul Solicitantului”. (E.M.)