Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune prelungirea cu un an a Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, care expiră în data de 5 decembrie 2016, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul Ministerului.
Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii a fost implementat pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data intrării în vigoare a normelor de aplicare a Ordonanței de urgența a Guvernului nr.92/2013, respectiv 5 decembrie 2013.
Plafonul total disponibil pentru întreaga perioadă de implementare a programului, respectiv 2014 — 2016, este de 2 miliarde de lei. De la lansarea Programului, în anul 2014, și până la finele lunii octombrie anul curent, în cadrul programului, au fost acordate un număr de 382 de garanții a căror valoare cumulată este de 63,7 milioane de lei, ceea ce a permis susținerea unui volum al finanțărilor în valoare de 169,9 milioane de lei.
Programul a avut ca obiectiv acordarea de facilități de garantare de către stat pentru liniile de credit pentru capital de lucru acordate întreprinderilor mici și mijlocii de către instituțiile de credit. Acestea sunt garantate de către stat în procent de maximum 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, iar valoarea maximă a unui credit garantat este de 5.000.000 lei/IMM pe o perioadă de maximum 24 de luni, cu posibilitatea prelungirii cu până la 12 luni în vederea rambursării liniei de credit.