Până duminică, 4 decembrie 2016, la etajul întâi al Atriumului Palas Mall pot fi admirate o serie de lucrări plastice create de artişti cu dizabilităţi. Expoziţia „Arta, dincolo de limite” este organizată de Asociaţia euRespect şi include operele excepționale ale artiștilor Silviu BABII, pictor din Botoșani, și John BRAMBLITT, artist nevăzător din America. Acesta este unul dintre rezultatele proiectului înscris de Asociația euRespect în competiția Swimathon Iași 2016, organizată de Fundaţia Comunitară Iaşi.
Proiectul îşi propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare asupra abilităților persoanelor cu nevoi speciale din România şi să îmbunătăţească imaginea acestora, prin promovarea unor modele motivaționale, folosind arta ca limbaj universal.
Lucrările vor fi expuse și în spitale, un alt obiectiv al proiectului fiind acela de a crea un mediu mai prietenos prin intermediul creaţiilor acestor artiști, fapt ce va reprezenta, totodată, o componentă motivațională pentru publicul reprezentat de pacienți, familiile lor și personalul medical.
Din data de 5 decembrie, expoziţia „Arta, dincolo de limite” va fi expusă în corpul B al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.