Sâmbătă seara, ieșenii au pus Iașul în lumină! Prima ediție a competiției internaționale de video mapping LightUp Festival și-a desemnat câștigătorii. Toate proiecţiile vor putea fi admirate pe Palatul Culturii întreaga lună decembrie.
Mii de ieșeni, locuitori din județele învecinate, dar și din Republica Moldova au răspuns invitației ansamblului Palas de a participa la un eveniment unic, o premieră pentru regiunea de nord – est a țării. Competiția internațională de video mapping LightUp Festival a oferit publicului un spectacol impresionant de lumini, culoare și sunet, care a pus în valoare frumusețea arhitecturală a Palatului Culturii și care a marcat debutul celui mai frumos sezon, al sărbătorilor de iarnă. Cele şase proiecții au avut ca temă comună „iarna” şi au fost create de tot atâţia specialişti în domeniu. Structuri arhitecturale care se transformă și se redefinesc, jocuri de lumini, umbre și desene grafice, flori de gheață și peisaje, simboluri ale sărbătorilor sunt doar o parte dintre elementele folosite de video artiști, care, puse în evidență de coloane sonore sugestive și perfect sincronizate cu imaginile, au captivat publicul.
Un eveniment de anvergură internațională, LightUp Festival a reunit video artiști din cinci ţări. Patrice Pedrotta şi Benoit Dal au venit din Belgia, Alessio Cassaro din Italia, Tomas Gawroski din Polonia, Silviu Apostol şi Andrei Cozlac au reprezentat România, iar Miguel Angel Rivera, din Mexic, a traversat Atlanticul şi jumătate din Europa pentru a fi prezent la eveniment. Publicul a avut ultimul cuvânt sâmbătă seară, cei prezenți votându-și favoriții prin sms. Astfel, câștigătorii trofeului LightUp Festival și ai marelui premiu în valoare de 5.000 de euro au fost desemnați membrii echipei din Belgia, Patrice Pedrotta şi Benoit Dal. Locul doi a fost ocupat de ieșeanul Silviu Apostol și a primit premiul în valoare de 3.000 de euro, iar pe locul trei s-a clasat Andrei Cozlac, premiul obținut fiind în valoare de 1.000 de euro. Premiile au fost oferite de ansamblul Palas. Totodată, Marina Bucan a fost aleasă, prin tragere la sorți din rândul celor care au votat, câștigătoarea unui iPhone 7.
Toate proiecțiile vor putea fi admirate pe Palatul Culturii întreaga lună decembrie. Cei care vor să revadă evenimentul de sâmbătă seara, din parcul Palas, pot accesa canalul de Youtube al Palas Iaşi.
Următoarea ediţie a LightUp Festival va avea loc anul viitor.