22 Decembrie 1989 a rămas, în istoria faptelor noastre, ziua în care poporul român și-a recuperat țara, aceeași țară pe care mai marii de atunci au fluturat-o sub formă de momeală, întărâtând în noi ambiția de a spune un mare NU în acel ocean de vii aplauze, singurele vinovate de perpetuarea dictaturii servită nouă sub forma ”grijii părintești a Partidului”.
A trebuit să existe și o astfel de dată și un astfel de moment al descătușării, căci dacă nu ar fi existat, atunci cu siguranţă, am fi făcut exact același lucru, inventând clipa care ne-a adus libertatea sub formă de mod de a fi. Înțelegerea libertății a fost, trebuie să recunoaștem, examenul cel mai greu pe care încă mai încercăm să-l trecem, atâta timp cât de 27 de ani noi tot rămânem restanțieri la acest obiect pe care învechita noastră mentalitate de a privi și a interpreta viața cu valorile ei, ne ține prizonierii entuziasmului, în spatele căruia nu s-a reușit să se clădească nimic inteligibil.
În decembrie 1989 ni s-a părut un lucru simplu, făcând parte din firescul evenimentului, pe care îl și vedeam înfăptuit o dată cu ieșirea din ștrangularea comunistă. Ceea ce se întâmplă în România anilor 2016 ne demonstrează cât de naivi am fost în acele momente de decembrie însângerat, când am crezut că bucuria noastră este suficientă pentru a clădi acea lume a oamenilor liberi. Astăzi constatăm că revoluția nu s-a terminat încă, chiar dacă a intrat și în tiparele înțelegerii zilei de mâine, date de rigoarea cercetării istoricilor, cei care stabilesc că, din punctul lor de vedere, ”a doua zi după” durează în jur de 25-30 de ani lumeşti.
Această limpezire, acest timp necesar studierii documentelor vremii și articulării primelor concluzii, bazate pe o cercetare științifică, ne vine în ajutor și nouă, celor care credem că revoluția din decembrie 1989 a avut loc așa cum noi, ca participanţi la evenimente am construit-o! Nimeni dintre cei care au ieșit din case împotriva regimului comunist nu are cel mai mic semn de întrebare că ceea ce s-a întâmplat în acele zile a fost altfel decât ceea ce au făcut respectivii. Revoluția nu poate fi decât aceea pe care individual, fiecare participant, a făcut-o, fie că a tras cu arma, fie că a împiedicat pe alții să o facă, fie că au reușit să gestioneze marile tensiuni în așa fel încât, principala lor grijă a fost să nu se producă victime de vieți omenești, atâta timp cât, de la o zi la alta s-a constat că amenințările cu atacurile teroriștilor au fost de fapt simple intoxicări, chiar dacă acestea veneau pe telefoanele operative, din sediile județenelor de partid.
Unii cred că a fost orice (lovitură de stat, lovitură de palat, etc) numai revoluție nu a fost, confundând nivelul de trai cu regimurile politice. Științific vorbind, în România, începând cu 14 decembrie 1989 și până pe 22 decembrie 1989, a avut loc revoluția de eliberare de sub jugul comunist, pentru a parafraza teza comuniștilor. Victoria revoluției nu a coincis cu fuga și prinderea dictatorului, invocându-se, pe bună dreptate, rezistenţa unor structuri politice și militare care nu s-au liniștit și nu au acceptat realitatea din stradă decât după moartea lui Nicolae Ceaușescu.
Românii și-au câștigat prin jertfa lor de sânge libertatea în înțelegerea complexă a acestui termen. S-a împlinit unul din dezideratele pentru care s-a murit în urma opoziției fie și doar cu piepturile dezgolite ale poporului, care s-a dovedit a avea aceeași vechime cu aceea a pământului pe care talpa lui îl calcă de milenii. Nu putem vorbi decât în termenii fermi ai drepturilor și libertățile cetățenești, care ne reprezintă, care ne fac să fim demni și respectați de cei de lângă noi, oferindu-ne șansa de a sta la aceeași masă cu cei care împărtășesc aceleași valori democratice, în care competiția valorii este singura ce poate crea clasamente, dar nu pentru a îngenunchia alte popoare, ci pur și simplu pentru a iniția întrecerea fundamentată pe spiritul fair play-ului, în care cel mai bun câștigă, iar cel care a pierdut azi va fi câștigătorul de mâine.
În România, Revoluția din decembrie 1989 continuă, atâta timp cât încă nu am ajuns la această înțelegere, fiind prădați în continuare de mentalitatea du şamanului politic, ce nu a reușit să fie preschimbată în adversar politic. Încă ne mai luptăm cu aceste mori de vânt, încă mai suntem orbiți de oglinzile paralele ale interesului mărunt, confundat cu interesul național.
ADI CRISTI