În loc de societăți deschise, oamenii vor societăți democratice în noua eră care „bate la ușa Europei”, a declarat joi, la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban, transmite agenția de presă MTI.
Chestiunea principală este în ce măsură Europa și Uniunea Europeană sunt pregătite să se adapteze la această nouă eră, a afirmat Viktor Orban, într-un discurs susținut la un eveniment organizat de Antall Jozsef Knowledge Centre și Konrad Adenauer Foundation.
Europa este lovită de o criză privind competitivitatea, demografia, securitatea și politica externă, a subliniat premierul ungar, adăugând că, la capitolul politică externă, Europa abia este capabilă să influențeze evenimente care au loc în regiune, cum ar fi conflictele din Siria și Ucraina.
Orban a insistat că creșterea economică a Europei nu va fi peste 1-2% în următorii ani și a mai spus că Europa a fost odată relevantă pe plan mondial, după care a devenit o putere regională.
„Europa își va pierde statutul de jucător global și va deveni un jucător regional, iar în curând se va lupta să rămână o putere regională”, a mai declarat Orban.
Premierul ungar a spus totodată că Europa își concentrează forțele pe obiective greșite, susținând că aceasta nu a reușit să își îndeplinească niciunul dintre planuri și a devenit ‘sclava ideii utopice’ a unei ‘Europe supranaționale’.
El a afirmat de asemenea că nu există un singur popor european, ci doar popoare europene, adăugând că Europa a fost puternică doar atunci când a avut centre multiple de putere.
„Trebuie să ne pregătim pentru o lume multipolară”, a spus Orban în discursul său intitulat ‘Europa în 2017’. „Nu există un singur model de salvare”, a declarat el, argumentând că în loc de acorduri multilaterale, ar trebui pus mai mult accentul pe relațiile bilaterale.
„Lucrurile merg prost la Bruxelles, iar direcția spre care se îndreaptă este greșită”, a mai insistat el.