LEGEA NU POATE FI O PUȘCĂRIE FEUDALĂ

 

Manifestările din piețele publice ale țării, din ultimele două săptămâni, privind protestul împotriva legii grațierii, de exemplu, mă fac să mă întreb dacă, la nivelul anumitor reacții, am reușit sau nu să depășim starea de sălbăticie, de primitivism, regăsindu-ne astăzi teleportați peste trei milenii de civilizație, cu aceeași dotare emoțională pe care am avut-o prin înaintașii noștri în grotele din Altamira.

Este incredibil cum răutatea și ura, au ajuns să ne divizeze, să ne împartă în ”buni” și ”răi”, în timp ce încercăm să ne batem cu pumnii în piept, numindu-ne salvatorii națiunii.  Prea multul populism din noi încurcă toate lucrurile, ne deformează chipurile, transformându-ne în respingătoare hidoșenii, care nu au nimic în comun cu imaginea lui Făt Frumos sau a Ilenei Cosânzene, simboluri ale victoriei binelui în comunitate.

Fără prea multă teorie, privind doar strada și ceea ce strigă strada, avem imaginea clară a manipulării. Oameni învârstă, oameni tineri, majoritatea lor de bună-credință, sunt luați de valul războirii cu vinovații, cu cei pe care strada îi condamnă și chiar îi execută, fără drept de apel.

Avem sau nu avem altceva de făcut?! Să fie această temă cu ajutorul căreia putem să abatem atenția de la subiectele esențiale ale zilei?  Care sunt subiectele înlocuite din agenda de interes a zilei? În primul rând, a trecut în ”în plan secund” posibilele răspunsuri la întrebarea directă: ”Cine conduce țara, președintele, Parlamentul, Guvernul sau ”binomul” SRI-DNA”? De asemenea, ”războiul” din ce în ce mai tensionat între palatele Cotroceni și Victoria, a fost mutate în culisele acestora, punând, pentru opinia publică, ”batista pe țambal”.

Dincolo de protestele străzii, dincolo de reacția de apărare a guvernanților, dincolo de tensiunea generată și menținută în societate, există un numitor comun care ar trebui să ne aducă la aceeași masă, care ar trebui să aibă forța necesară recunoașterii că toți oamenii de bună credință fac parte din aceeași echipă, chiar dacă, politic vorbind, se află la putere sau în opoziție, sau susține poziția unui ONG sau altul.

Poate această încercare de legiferare pe o situație dată, pe o rană sângerândă nu numai în România pușcăriilor feudale, cât și în alte țării ale lumii. Președintele Klaus Iohannis a aflat de la Strasbourg că ideea de grațiere nu este o idee proastă, ci, din contra, este o idee folosită cu succes și de alte țări europene, de exemplu, cum ar fi Ungaria și Italia. Mai mult, la o interpelare directă același președinte întrebător primește un răspuns de la CEDO.

Preşedintele Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), Guido Raimondi, recomandă României să ia exemplul Italiei, care a luat o serie de măsuri printre care şi o lege privind graţierea, pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

Iată că acțiunea de promovare a unei legi privind grațierea în România nu ar trebui speculată a fi doar o lege care să ierte de pedepse ”pe cei care nu sunt în pușcărie, ci doar în băncile Parlamentului”. Această exprimare prezidențială nu face decât să-l pună pe Klaus Iohannis într-o nouă postură anticonstituţională, atâta timp cât vorbim astfel explicit de partizanatul politic al președintelui și mai ales de lipsa de respect față de instituția fundamentală a țării. Internetul (pagina de Facebook) a devenit pentru acest tip de proteste, un manual de reușită a menținerii tensiunii în piața publică a orașului, punându-se presiune pe guvernanți, chiar dacă au sau nu au dreptate .

Atunci când un protest de stradă atacă valorile naționale ale poporului nu ar trebui să cădem în cealaltă capcană  și să facem un caz din aceste abateri de la prima regulă morală a unui stat creștin. Dar, ”cei care ridică piatra, de piatră vor muri”! Nu aceasta este problema societății, a guvernanților ale căror atribuții sunt respectul față de lege și garantarea respectării acesteia, indiferent de situație.

Avem nevoie de legi drepte, de legi care să fie respectate de toți, așa cum ne place să credem că  nimeni nu este mai presus de lege. În același timp, pedeapsa nu ar mai trebui să dezumanizeze, să-l condamne la moarte sau la ignorarea societății, ci pur și simplu să reușească să-l redea societății ca un om pedepsit și iertat, ca un om care are toate drepturile semenilor săi de a-și continua viața, de acolo de unde a lăsat-o înainte de a intra în greșeală și, mai apoi în pușcărie. Condițiile din spațiul carceral ar trebui să țină pas cu civilizația și să nu mai fie de natura celor folosite în antichitate sau în feudalism. Legea să reflecte realitatea în ambele direcții: și pentru pedeapsă, dar și pentru iertare și pentru lumea de afară, dar și pentru lumea pușcăriilor. Legea nu poate fi o pușcărie feudală!

ADI CRISTI