LIMITA DE RUPERE A FIRULUI

În toată hărmălaia produsă de mai bine de o săptămână în România tuturor posibilităţilor nu putem să nu constatăm cele două falii, raportate nu numai la cele două palate (Victoria și Cotroceni), cât mai ales la felul în care mass media se raportează la eveniment. Firesc ar fi ca președintele Klaus Iohannis să fie mediator, arbitru, între cele două forțe care sunt pe punctual de a forfeca societatea românească, așa cum tot firesc ar fi ca presa să fie detașată de nervul conflictului, să reușească relatarea de la fața locului a evenimentului, fără a mai oferi păreri proprii, analize și, nu în ultimul rând, comentarii depreciative față de unii și laudative față de ceilalţi.

În tot acest balamuc, să spunem că se mai închid ochii atunci când un jurnalist își aduce aminte că este și el om, riscând să se plaseze, cu arme și bagaje, fie în Piața Victoria, fie în fața Palatului Cotroceni, îndemnând la ”Jos Guvernul!”, respective la ”Ieși afară javră ordinară”, strigătură dedicată președinților dâmbovițeni.

Așa cum printre protestatari sunt depistați oameni ”cu planuri ascunse”, recalcitranți, violenți cu gânduri criminale, cei care vor să arunce literalmente țara în aer, așa și printre jurnaliști există astfel de ciumați, cu ura ieșindu-le prin urechi, cum s-a înregistrat cele două cazuri de paranoici, Mircea Marian, fost editorialist la Evenimentul Zilei, în prezent la România Libera, cel care a publicat, pe Facebook, zilele trecute, adresa lui Liviu Dragnea  pentru ca mai apoi, când a conștientizat gravitatea faptei, a şters postarea explicându-se ermetic, să nu care cumva să-și trădeze lașitatea în direct: „Am şters adresa lui Dragnea. Înţeleg ca aia care vor beneficia de graţiere nu stiu cum e cu Gandhi si Martin Luther King”.

Un alt paranoia, de această dată cu vechi state de drogat experimental, realizatorul radio Andrei Gheorghe a publicat, pe aceeaşi rețea de socializare, numerele de telefon ale tuturor miniștrilor. Pentru că Andrei Gheorghe a fost cel care a inventat ”veriga slabă” la PRO TV, în aceeași logică cu emisiunea televizată, vine astăzi în fața ciumeților de aceleași îndeletniciri cu îndemnul năucitor: „Romani, va ordon, umpleţi frigiderele!”,  mesaj ce însoțea fotografia cu numerele de telefon ale miniştrilor.

Iată cum o meserie grea, dar frumoasă, incomodă, dar plină de adrenalină și, mai ales, de responsabilitate, profesia de jurnalist, este pur și simplu aruncată în aer, cu tot cu ziarist. Îi cunosc pe ambii jurnaliști, le cunosc performanțele, am fost împreună în delegații oficiale (cu Mircea Marian) și poate de aceea rămân surprins cum se poate decade  în presă. Cu siguranţă că vorbim acum de oameni bolnavi cu nervii. Ar trebui ca ministerul muncii să accepte această meserie să fie trecută în rândul meseriilor grele din categoria mineritului, sau a balerinilor, a căror vârstă de pensionare este de 45 de ani la bărbați, cum sunt bărbații noștri neliniștiți. De fapt, o astfel de clasificare ar trebui dublată și de interzicerea expresă a practicării acestei meserii, după vârsta de 45 de ani, sau în cazuri speciale, din categoria Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, practicarea meseriei să fie avizată de medici, din lună în lună.

Nici nu-și dau seama cât de nocivi pot să devină jurnaliştii care îşi trădează codul deontologic, care din tribuna oficială coboară în arenă intervenind în favoarea unei echipe, în detrimentul celeilalte. Astfel vorbim despre ”vectorii de imagine” numiți Rareș Bogdan (Realitatea TV) sau Adrian Ursu, Mircea Badea, Mihai Gâdea (Antena 3) sau Victor Ciutacu, Lili Ruse, Andreea Crețulescu (România TV) Fiecare televiziune reflectă partizan evenimentele de pe scena politică a țării, dar și din stradă. La aceste televiziuni se uită, în general, cei care vor să fie într-un anumit fel informați, de genul ”cum mai este spulberat Dragnea sau cum mai este măcelărit Iohannis”.  Trebuie să recunosc, din interiorul acestei dificile meserii, că la această oră există instituţii media neutre, doar cele care nu se implică în viața social-politică, de genul televiziunilor cu programe preponderent culturale.

Suntem la limita firului care se va rupe în mod fatal.

ADI CRISTI