POFTA CE-AM POFTIT ÎN STRADĂ

Strada nu s-a liniștit. Încă oamenii se adună unul lângă celălalt. De șapte zile pe două direcții, huiduiala a fost personificată împotriva Guvernului, respectiv împotriva lui Klaus Iohannis.. Încă se mai merge ca la film în piețele publice ale țării. ”Așa se poartă, e cool! Venim aici în fiecare seară, că e pe gratis și ceaiul și distracția, când am mai avut noi ocazia să zbierăm ca în codru în fața Guvernului, în mijlocul străzii, chiar dacă pe lângă noi mai încap și mașinile, care oricum ne claxonează a salut și a încurajare!”

Piața Victoria începe să concureze cu Piața Universității, cel puțin la blocarea ei de către manifestanți, de către protestanți. Pe lângă teribilismul unora, care preferă strada în defavoarea unei seri la teatru sau la cinematograf, printre manifestanții imberbi sau cei de profesie, care au la activ zeci de mitinguri populare, mai reușim să distingem și figura boțită de fes a politicianului, a cărui menire este salvarea României. Cum să fie România Salvată? De cine să fie ea salvată? Evident că, sunt întrebări retorice, atâta timp cât de sub fesul negru iese chipul lui Nicușor Dan, un posibil model japonez, de descărcare a nervozității trecătorilor, pe fruntea căruia chiar scrie ”Lovește aici, dacă crezi că te vei simți bine!” Acest sacrificiu devine unul simbolic atâta timp cât efectul este cel scontat, nimeni nu-l atinge, nimeni nu-i dă nici măcar un brânci: ”Bâș, de aici”! Toți din jurul său îl trec cu vederea cum ai trece strada pe petrecerile de pietoni, fără a te deranja cineva, căci pe aceste locuri marcate, pietonii au prioritate exclusivă! Acest Nicușor Dan, simbolul din fizica iohanniană, pus pe umerii speranței celor care nu mai au nici o speranță, a devenit de fapt obraznicul de serviciu, parlamentar, titirezul care nu ezită să se  învârtă, nu numai în jurul axei punctate a angoaselor  sale, cât mai ales și în jurul societății civile, declanşând acea amețeală națională ale căror efecte l-au atins și pe șeful senatorilor USR, numitul  Mihai Goțiu, adormitul de profesie, cel care a decis să doarmă cât mai adânc pe tot timpul protestelor de stradă nu de alta, dar colegul său de cameră parlamentară, scriitorul Dan Lungu, după ce și-a făcut mea culpa recunoscând ”Sunt o babă comunistă”, i-ar fi spus că doar așa ar putea să perceapă realitatea în mai multe culori decât ți le poate oferi beuturica. ”Ține ochii închiși, strânși bine de tot, cum te mai legi la curea să-ți domolești bârdâhanul în revărsarea sa, și ai să vezi mii de stele colorate, ceea ce înseamnă că ai reușit să treci în dincolo, unde ”e liniște și cu multă verdeață” Atunci poți să ți-o imaginezi pe Raluca Turcan ținând la pieptul ei o hârtie A4, pe care era scris ”Alegeri anticipate”, evident fără ca să-și dea seama că mulații ei pantaloni erau mult mai urmăriți decât strigătele pițigăiate și delicate ale unui partid care încă nu și-a revenit din fuziune.

Nicușor Dan și-a ales să interpreteze rolul ”Piticul atomic”. Folosește fesul, pe care el crede că-i poate masca blocajul intelectual, pe care îl resimte ori de câte ori presa îi dă voie să se remarce, să răspundă și el la o întrebare retorică, de genul: ”Nu ar fi mai bine să mergi acasă?” –  și aici intervine corul de bocitoare: ”Las-ne! Lasă-ne!”

Dintr-un fotoliu parlamentar se aude sforăitul grosolan și odihnitor (după o noapte în care gașca lui Nicușor s-a jucat cu toba prin sala de ședințe), sforăitul lui Mihai Goțiu. În același timp, prietenul Dan Lungu  stătea agățat cu ochii de haina roșie a lui Klaus Iohannis (care încă mai traversa, după 11 zile de huiduială, Bulevardul Magheru), rostind profetic: ”Sunt o babă comunistă”!

De sub fotoliu său, unde reușise să se prelingă Mihai Goțiu, dormind de această dată și în poziție tâtâș, marele prozator auzea un scrâșnet de dorință: ”Dar nu vrei să fii o puștoaică, fie ea și comunistă, decât să mi te prezinți deja babă?! Am mai rămâne o noapte în sală, că tot nesimțiții ăia sting lumina, mai repede decât se dă stingerea în cazarmă sau în pușcăriile patriei!”

Strada își continuă noua sa funcție, aceea de a da voie protestatarilor să socializeze între ei. Nici căderile de zăpadă, nici gerul nu au reușit să disperseze mulțimea. S-a încercat și cu cutremurul (este adevărat, mai mărunt, dar asta s-a găsit, asta s-a folosit).

Strada ascunde viitorul României, cum altădată munții noștrii ascundeau aurul, mult prea îndestulător pentru pofta ce-am poftit în stradă.

ADI CRISTI